Linkuri accesibilitate

Theresa May: „Trebuie să fim cu ochii larg deschiși în legătură cu acțiune ostile ale unor țări precum Rusia”


Theresa May

Premiera Marii Britanii, Theresa May, a declarat la sosirea la reuniunea la vârf a Parteneriatului Estic de la Bruxelles că summitul ar urma să privească în viitor, la modul în care țările din acest proiect european ar putea să colaboreze în domeniul securității și dezvoltării. Theresa May a mai spus și că „trebuie să fim cu ochii larg deschiși în legătură cu acțiune ostile ale unor țări precum Rusia, care amenință creșterea economică potențială a țărilor Parteneriatului Estic și care încearcă să distrugă puterea noastră comună”.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat la sosirea la summit că „subiectul zilei nu este extinderea și nici aderarea Ucrainei, ci căutarea celor mai bune căi de a dezvolta relația Uniunii Europene cu Ucraina”.

Potrivit corespondenților Europei Libere la summit, textul final al reuniunii este identic cu cel de la summitul trecut în ceea ce privește apropierea celor șase țări ale acestui proiect de calitatea de membru al Uniunii Europene, dar el va numi mai multe strategii viitoare ale Uniunii Europene pentru țările Parteneriatului Estic.

XS
SM
MD
LG