Linkuri accesibilitate

Chișinăul - cetate de necucerit pentru socialiști (Timpul.md)


Stand de ziare la Chișinău.

Revista presei matinale

Portalul Agora.md scrie că Republica Moldova a încetat a fi poveste de succes a Parteneriatului Estic în mare parte din cauza fraudei bancare și a justiției ineficiente și selective. Jurnaliștii fac referință la surse din conducerea Uniunii Europene și notează în continuare că funcționarii europeni și-ar fi învățat lecția în ceea ce privește Republica Moldova, în sensul nivelul de încredere al structurii europene în rândurile cetățenilor moldoveni. O altă declarație citată în material este aceea că „Prima problemă a Moldovei a fost guvernarea și justiția, frauda bancară care nu e investigată cum trebuie. Prea puțini au fost puși după gratii, justiția este selectivă. Nu e totul negru, dar evoluția nu a fost bună. E o problemă de credibilitate”, se mai menționează în articol.

„Chișinăul-cetate de necucerit pentru socialiști”- este titlul unui articol publicat pe Timpul.md și semnat de Dan Nicu. În opinia sa, capitala Republicii Moldova se transformă într-o nucă tare, de care socialiştii şi-au mai frânt încă o dată dinţii și observă acesta, Chişinăul rezistă din 2001 încoace tentativelor comuniştilor și socialiştilor de a prelua administraţia municipală. Însă chiar dacă rezultatul votului de duminică nu le-a adus socialiştilor rezultatele scontate, atitudinea chişinăuienilor nu trebuie interpretată nici ca una de susţinere deosebită pentru Dorin Chirtoacă, susține Dan Nicu. Mai curând, scrie acesta, o parte a cetăţenilor capitalei s-au lăsat conduşi de dezinteresul faţă de referendum pe care a reuşit să li-l provoace comportamentul principalilor „avocaţi” ai votului, dar şi problemele din instanţă ale lui Chirtoacă. Drept rezultat, asta l-a salvat pe cel care a condus oraşul în ultimii 10 ani de ruşinea de a fi fost demis prin referendum, însă nu i-a ridicat nivelul de popularitate, conchide Dan Nicu.

Despre referendumul eșuat scrie și Petru Grozavu într-un material publicat de Ziarul de Gardă. Acesta constată că referendumul de duminică privind demiterea din funcţie a primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a demonstrat, pentru a câta oară după 1990, că Chişinăul e altceva decât Tiraspolul, decât Comratul, Taraclia sau orice altă zonă de „risc roşu” pentru R. Moldova. În același timp, Petru Grozavu susține că acest plebiscit este începutul căderii lui Dodon şi a PSRM, este exercițiul a dat peste cap rezultatele scrutinului prezidenţial din 2016 (fabricate de PD) şi toate sondajele ulterioare, prin care acelaşi PD încearcă să-i umfle „ratingul de preşedinte ales de întreg poporul”, dar care, în realitate, nu e decât o sculă docilă în mâna lui Plahotniuc şi a PD-ului, este de părere autorul. Concluzia lui este că referendumul a fost un joc în fond formal, care trebuia să se încheie aşa după cum s-a şi încheiat: cu nimic, pentru că toată tocmeala a fost făcută până la referendum, odată cu înscăunarea Silviei Radu pe post de primar general interimar.

Agenția de presă IPN îl citează pe analistul Igor Boțan care a comentat „poziția de start a formațiunilor politice și potențialilor candidați independenți pe platformă pro-europeană de alternativă în prag de an electoral”. El susține că timp de 25 de ani, partidele politice au fost modelate de un sistem electoral proporțional, iar acum, când se schimbă regulile de joc și se introduc noi exigențe față de partidele politice, ar fi bine să vedem în avans ce ne așteaptă și cum putem avea niște alegeri competitive, libere și corecte, notează expertul. Referindu-se la liniile directorii pentru următoarea campanie electorală, acesta a precizat că va fi vorba de dimensiunea pro-europeană, cea de alternativă, care o contestă pe cea a guvernării, vectorul unionist - unul robust și împărtășit de mai multe partide, precum și vectorul euroasiatic. În opinia lui Igor Boțan, ceea ce trebuie să vedem în continuare este felul în care forțele politice vor face cetățenii să înțeleagă oferta cu care vin și cum vor coopera.

Jurnaliștii Agenției de Presă îl mai citează pe activistul civic Valeriu Pașa, care declară că rezultatele partidelor după alegerile parlamentare se bazează pe strategii și tehnologii, iar la ultimele alegeri, tehnologiile politice murdare au avut rol determinant. El susține că S-a utilizat controlul juridic pentru a elimina din cursa electorală Partidul Politic Partidul Nostru, a fost introdus un partid clonă care a lăsat PCRM fără cel puțin șapte mandate prin tehnologii murdare care au schimbat rezultatul final al alegerilor, iar în cazul sistemului uninominal de vot, susține Valeriu Pașa, impactului acestor politici și tehnici va crește de multe ori. Activistul mai spune că orientarea externă sau geopolitică dintotdeauna a fost cea care a determinat împărțirea eșichierului politic din Moldova, chiar dacă în proporție absolut majoritară a fost o manipulare. La fel cum cei de la guvernare s-au declarat europeni, însă au făcut tot ce vrei numai nu integrare în Uniunea Europeană, și cei pe vectorul pro-rus nu au făcut nimic.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG