Linkuri accesibilitate

Tribunalul pentru fosta Iugoslavie începe să citească verdictul în procesul generalului Mladic, acuzat de masacrul de la Srebrenica (VIDEO)


Bosnia, memorialul de la Srebrenica, 21 noiembrie 2017

Tribunalul Internațional pentru crimele din fosta Iugoslavie , cu sediul la Haga, a început să prezinte verdictul în procesul comandantului forțelor sîrbe din Bosnia, Ratko Mladic (74 de ani) , acuzat între altele de masacrul musulmanilor de la Srebenica. Este ultimul mare proces al Tribunalului, care-și încetează activitatea după 20 de ani, cu un bilanț de 161 de persoane învinuite. Ratko Mladic este prezent în sală iar procurorul general prezintă, în rezumat, faptele pe care se va baza verdictul.

Generalul Mladic este acuzat de genocid, crime împotriva umanității și crime de război în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), care s-a soldat cu peste 100.000 de morți și 2,2 milioane de persoane strămutate. Principalele capete de acuzare sunt asediul de la Sarajevo și uciderea a peste 8 mii de bărbați musulmani la Srebenica, primul masacru comis în Europa după al Doilea Război Mondial.

Generalul Ratko Mladic, la începutul procesului de la Haga, 16 mai 2012
Generalul Ratko Mladic, la începutul procesului de la Haga, 16 mai 2012

În 2007, Tirbunalul de la Haga a decis că masacrul de la Srebrenica este un act de genocide. Procurorii au argumentat că Mladic, liderul politic al sârbilor bosniaci Radovan Karadzic și președintele Serbiei Slobodan Milosevic au dus atunci o politică evidentă de „epurare etnică” în scopul de a crea o „Mare Serbie” pe teritoriul fostei Iugoslavii. Mladic a fost pus sub acuzare din 1995 dar nu a fost arestat, în Serbia, decât în martie 2011.

Comandantul trupelor ONU, Philippe Morillon(Franța) între generalul Ratko Mladic și liderul sîrbilor bosniaci Radovan Karadzic, Pale, Bosnia-Herțegovina, 18 mai 1993
Comandantul trupelor ONU, Philippe Morillon(Franța) între generalul Ratko Mladic și liderul sîrbilor bosniaci Radovan Karadzic, Pale, Bosnia-Herțegovina, 18 mai 1993

În 2016, Tribunalul de la Haga l-a condamnat pe Radovan Karadzic la 40 de ani închisoare pentru genocid și crime împotriva umanității.

XS
SM
MD
LG