Linkuri accesibilitate

Încă două avize pozitive la Parlamentul de la Chișinău pentru desemnarea limbii române ca limbă de stat în R. Moldova


„Limba noastră”, de Alexei Mateevici (1888-1917).

Încă două comisii parlamentare au dat avize pozitive inițiativei de modificare a articolului 13 din Constituție pentru a preciza că denumirea limbii de stat din Republica Moldova este română, nu moldovenească. Pentru avizul pozitiv al Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a votat înre alții președintele de onoare al Partidului Democat de guvernământ, Dumitru Diacov. Acesta a spus că a pledat pentru limba română de la trbuna Parlamentului și în timpul adoptării Constituției, în 1994, dar că nu a fost sprijinit de majoritatea agrariană de atunci. Amendamentul constituțional propus de liberal-democrații din opoziție a mai primit, astăzi, aviz pozitiv în Comisia protecţie socială, sănătate şi familie, adunând în total trei asemenea avize. Dar va putea fi supus votului în plenul Parlamentului abia în luna aprilie, la jumătate de an de la înregistrare. Opoziția socialistă și cea comunistă l-au criticat, iar președintele Igor Dodon a avertizat că nu o să-l promulge, dacă este adoptat.

XS
SM
MD
LG