Poeme de sărbătorit independenţa... la Paris!

O dată în plus, „omul nostru de la Paris”, poetul Jan H. Mysjkin (n. pe 16 noiembrie 1955 la Bruxelles; din 1991, stabilit la Paris) o face pe ambasadorul literelor române din Basarabia în capitala Hexagonului, publicând în revista de literatură L’intranquille, nr. 13, automne/hiver 2017, un consistent Dossier poètique de Moldavie „pour fêter une indépendance”. Selecţia & traducerea textelor sunt făcute la patru mâini cu poeta Doina Ioanid (n. pe 24 decembrie 1968, la Bucureşti) – acelaşi tandem făcea posibilă apariţia unui Dossier poètique de la République de Moldavie, în revista Poésie/première, nr. 66, decembrie 2016, prezentată la vremea respectivă. Atât că, de data aceasta, selecţia este mult mai strânsă – doar 7 autori, aparţinând unor generaţii diferite, de la seniorul Leo Butnaru (n. 1949) la benjaminul Anatol Grosu (n. 1983), fără a-i uita pe optzeciştii Teo Chiriac (n. 1956), Nicolae Popa (n. 1959), Emilian Galaicu-Păun (n. 1964), şi nici pe nouăzeciştii Dumitru Crudu (n. 1967) şi Liliana Armaşu (n. 1972). S-a mărit însă spaţiul acordat autorilor incluşi, prezent fiecare cu mai multe texte, ceea ce permite identificarea unor voci distincte (nu că s-ar fi confundat în dosarul celor 16, de la Poésie/première, dar parcă acum capătă un plus de vizibilitate).

De data aceasta Jan H. Mysjkin & Doina Ioanid nu mai apelează la un critic autohton (cum a fost cazul Luciei Ţurcanu) pentru a prezenta desantul basarabean, ci semnează ei însişi Cuvântul-înainte, intitulat chiar aşa „Poèmes pour fêter une indépendance [Dossier moldave]”, din care citez fragmentar:

„Nu-mi amintesc să fi auzit vorbindu-se despre o poezie basarabeană câtă vreme regiunea a aparţinut Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, după invazia şi anexarea din 1940. Privind în urmă, e de înţeles această lacună: populaţia românească, altminteri majoritară, era reprimată dur în folosul populaţiei ruse – atitudine ce se răsfrângea şi asupra limbii române; în Basarabia, «говорите по человечески» însemna „Vorbiţi ruseşte”. Chiar dacă exista o poezie românofonă, aceasta era supusă ideologiei proletcultiste, (...) totul, sub ochiul vigilent la cenzurii. Cititorul occidental nu a pierdut nimic.

Situaţia s-a schimbat odată cu prăbuşirea URSS şi proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991. (...) În timpul primei mele vizite în ţară, gazda mea m-a dus la sediul Uniunii Scriitorilor de pe str. 31 August. Am întrebat la ce eveniment istoric face referinţă această dată. Mi-a răspuns că pe 31 august 1989 parlamentul a proclamat limba română drept limbă oficială în Basarabia. Am rămas cu gura căscată, deoarece acest răspuns presupunea că timp de aproape jumătate de veac limba majorităţii populaţiei fusese respinsă în folosul limbii ocupantului rus. Totodată românofonii, care sub jugul sovietic erau obligaţi să folosească alfabetul chirilic, au adoptat noul alfabet latin. Cele două evenimente stau mărturie emancipării recente a poporului românofon, poeţii jucând în epocă un rol de prin-plan. Astfel, căpătând un nou avânt, poezia moldovenească a devenit una dinte cele mai vii, căutându-şi vocea în concertul european (...)”

Sigur, prezentarea lui Jan H. Mysjkin e puţin reducţionistă, căci şi până la „anul în care Dumnezeu a fost român, 1989” în Basarabia s-a scris literatură de calitate, de-ar fi să-i evocăm pe poeţii generaţiei ’60, Grigore Vieru, Anatol Codru, Liviu Damian, Gheorghe Vodă, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu ş.a. (nu-i mai puţin adevărat că aceştia au îmbrăţişat, cu 2-3 excepţii timide, formula tradiţională, care nu mai spunea nimic Occidentului); însă abia odată cu 80-iştii, generaţia sincronizării, se poate vorbi de o „concertare europeană” a vocile lirice dintre Prut şi Nistru (ceea ce o atenstă atât selecţia dată, cât şi dosarul precedent). Aşadar, dacă punem cap la cap cele două Dossiers poètiques, însumând 19 autori, puţine nume scapă privirii foarte atente a traducătorilor de pe malurile Senei & Dâmboviţei (Marcela Benea, Vasile Romanciuc, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Iulian Fruntaşu, Ştefan Baştovoi ş.a.), în vederea unui posibil volum antologic în franceză, spre care par să se îndrepte cu paşi sigur Jan H. Mysjkin & Doina Ioanid.

La pag. 90, L’intranquille anunţă, pentru 12 noiembrie, AU SALON DE LA REVUE, Halles des Blanc-Manteaux, 48 rue Vieille-Temple, 75004 Paris, la 13h30, prezentarea dosarului moldav de către Doina Ioanid şi Jan H. Mysjkin. Mi-ar fi plăcut să fiu şi eu de faţă; cum însă n-am cum mă teleporta la Paris, acest text îmi va ţine locul, mărturisind întreaga admiraţie pe care o am pentru cei care i-am conferit literelor noastre ses lettres de noblesse.