Linkuri accesibilitate

Dilema republicanilor americani: să rămână fideli agendei lui Trump sau să se distanțeze de el


Donald Trump la conferința de presă comună cu premierul Japoniei Shinzo Abe, Tokio, 6 noiembrie 2017.

Corespondența zilei de la Washington.

Marți, democrații din Statele Unite au obținut cîteva victorii importante în alegeri desfășurate în mai multe state americane. Ce înseamna asta pentru președinția Trump?

Democrații au obținut primele lor victorii de la alegerea lui Trump, cu un an în urmă. Pe de altă parte, aceste reușite – cele principale – au fost obținute în state în care ele erau așteptate: New York, New Jersey și – nou venitul in tabara democrata – Virginia, stat cîștigat acum un an de Hillary Clinton.

68% dintre americani susțin că nu cred ceea ce aud de la Casa Albă, iar asta e o cifra semnificativă.

Au fost aceste alegeri un referendum timpuriu în legatură cu președintia Trump? Cei mai mulți spun că da, nu atît victoriile, cît mai ales diferențele înregistrate, și faptul că republicanii au pierdut masiv în suburbiile marilor orașe, acolo unde se află în general clasa de mijloc, educată.

În plus, candidatul republican din Virginia, Ed Gillespie, a îmbrățișat retorica președintelui Trump în ultima parte a campaniei, ceea ce nu i-a adus un plus electoral.

Ce-i drept, Gillespie nu l-a chemat pe președinte să facă campanie împreuna cu el, ceea ce Trump a ținut sa remarce – din Asia, unde se află – speculînd ca motivul pentru care Gillespie a pierdut este ca nu i-a îmbrățișat agenda – ceea ce nu e adevarat – și nu l-a îmbrățișat nici pe el, evitînd să fie pus în directă legatură și să apară pe aceeași scenă.

Popularitatea presedintelui Trump la nivel national este acum în jurul cifrei de 35%, cea mai scazută a unui șef al executivului america în primul an de mandat.

În aceste condiții, dilema cu care sînt confruntați republicanii e dacă să rămână fideli agendei lui Trump sau să se distanțeze de președinte.

Asta în perspectiva mult mai importantelor alegeri de peste un an, pentru o treime din Senat și întreaga Cameră a Reprezentanților.

Această temă va fi prezentă săptămâna viitoare la reuniunea guvernatorilor republicani de la Austin, în Texas.

Experții spun că în preliminarii e greu pentru un republican să cîștige dacă se distanțează de Trump, dar în alegerile generale, o prea mare apropiere pare „radioactiva”.

Un alt fapt relevant e că prezența la vot a democraților a fost marți mult mai mare decît de obicei la alegerile parțiale.

Pe de alta parte, nici democrații nu trebuie să se amageasca că cele întîmplate marți le garantează victoria peste un an.

Partidul are mult de lucru pentru a oferi un mesaj coerent cu care electoratul să dorească să se asocieze în suficientă masură.

XS
SM
MD
LG