Linkuri accesibilitate

Noul ministru al apărării, Eugen Sturza, pledează pentru integrarea R.Moldova în NATO și Uniunea Europeană


Eugen Sturza, ministrul apărării, 7 noiembrie 2017.

Aderarea la NATO implică dezvoltarea țării, nu este numai un proces militar, a declarat noul ministru al apărării Eugen Sturza, care a ținut să precizeze că exemplul Ucrainei „ne arată că neapartenența la un bloc militar cum este NATO nu poate garanta securitatea unei țări”.

„De unii singuri nu putem face față provocărilor” și este greșit să se polemizeze și să se „facă politică” pe tema NATO sau a integrării europene „pentru că până acum, nouă de acolo ne vine ajutorul”, a mai declarat Sturza într-un interviu pentru Europa Liberă.

În opinia sa, proiectul eurasiatic, conceput de Rusia și promovat în R.Moldova de președintele Igor Dodon, este „un proiect falimentar din start”. „Avem nevoie de apartenența la acest bloc militar, NATO, avem nevoie de integrarea europeană”, a mai spus Eugen Sturza, în interviul pentru Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG