Linkuri accesibilitate

„Paradise Papers”: ce legătură există între ministrul american al comerțului, Regina Elisabeta și Rusia?


Ministrul american al comerțului, Wilbur Ross, la o conferință de presă,Hong Kong, 27 septembrie, 2017

O nouă scurgere de documente supranumite „Paradise Papers” sugerează că ministrul american al Comerțului, Wilbur Ross, a investit într-o firmă de transport controlată de asociați ai președintelui rus Vladimir Putin. Documentele obținute inițial de ziarul german Sueddeutsche Zeitung au fost date publicității duminică, de Consorțiul Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), o rețea cu sediul în Statele Unite din care fac parte mai multe ziare. Demnitarul american și Regina Mariii Britanii, Elisabeta a doua, despre care în „Paradise Papers” se afirmă că deține investiții de 13 milioane de dolari în firme offshore, sunt numele cele mai sonore care transpar în urma examinării unui prim set de documente din totalul de 13,4 milioane de fișiere. În vârstă de 79 de ani, Ross și-a micșorat investițiile în firma Navigator Holdings de când a devenit membru al administrației Trump, dar nu a renunțat la ele definitiv, scrie New York Times. Navigator transportă gaze ale firmei energetice ruse Sibur aflată parțial în proprietatea prietenului lui Putin, Gennady Timchenko, oligarh sancționat de Statele Unite pentru rolul jucat în agresiunea rusă față de Ucraina, precum și de ginerele lui Putin, Kirill Shamalov.

XS
SM
MD
LG