Linkuri accesibilitate

Remitențele din Republica Moldova au crescut cu 10 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut


Imagine de arhivă.

Remitențele din Republica Moldova au crescut cu 10 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând în septembrie 2017 la peste 100 de milioane de dolari, informeză Banca Națională a Moldovei. Cele mai multe transferuri, aproape 36 la sută, au fost făcute din Uniunea Europeană. Din ţările CSI au ajuns 35 la sută, restul, din alte state. Cei mai mulţi bani însă, 37 de milioane de dolari, au fost trimişi din Rusia. Din Statele Unite al Americii au fost trimise aproape 9 milioane de dolari, iar din România, circa 700.000. În total, de la începutul acestui an, au fost transferate din străinătate în Republica Moldova 869 de milioane de dolari, precizează BNM.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG