Linkuri accesibilitate

Mihail Saakașvili a cerut suporterilor săi din Ucraina să-l apere de Petro Poroșenko


Saakașvilli la protestul opoziției din fața parlamentului de la Kiev, 22 octombrie 2017.

„Poroșenko vrea să mă extrădeze”, a spus Saakașvili într-o declarație publicată de postul de televiziune NewsOne.

„Fac apel la locuitorii Kievului și la toți oamenii cinstiți să mă apere.” Ceva mai devreme, marți, procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenco, anunțase că serviciul de imigrație al Ucrainei a respins cererea lui Saakașvili de a i se acorda statut de refugiat.

„Ca urmare, el este acum o persoană fără apartenență statală și nu există obstacole deosebite în calea deportării sau extrădării sale”, a spus Luțenco.

Avocatul lui Saakașvili, Pavel Bogomazov, a spus agenției ruse de știri RIA Novosti că clientul său nu a primit vreun refuz de la autoritatea pentru migrație.

Saakașvili este dat în urmărire de autoritățile georgiene sub bănuiala de plănuire a unei lovituri de stat, o acuzație pe care el o neagă.

Saakașvili a fost lipsit de cetățenie georgiană în 2015, după ce Poroșenko l-a numit guvernator al regiunii ucrainene Odesa, un post care îl obliga să aibă cetățenie ucraineană.

În noiembrie 2016 și-a dat demisia din postul de guvernator al Odesei, plângându-se că nu este lăsat să lupte împotriva corupției.

L-a acuzat pe Poroșenko de lipsă de onestitate și a spus că guvernarea de la Kiev„sabotează” reformele.

Acum, Saakașvili spune că este ostracizat ca să nu poată unifica opoziția ucraineană, răsturnând „guvernarea oligarhică”.

XS
SM
MD
LG