Linkuri accesibilitate

Apel al comunității românești din Ucraina pentru sprijin împotriva Legii educației


La Cernăuți
La Cernăuți

Comunitatea românească din Ucraina a făcut apel la sprijinul românilor de pretutindeni pentru școlile cu predare în limba română, spunând că se află „într-un moment de mare cumpănă” după adoptarea noii legi ucrainene a educației. „Printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la şcoală în limba maternă”, se spune în apelul semnat de liderii comunității din regiunea Cernăuți, care au organizat săptămâna trecută un protest în fața Administrației Regionale de Stat. Legea adoptată luna trecută limitează instruirea în limba maternă a minorităților etnice din Ucraina și a fost criticată aspru de țările vecine. Președintele României, Klaus Iohannis, și-a anulat o vizită în Ucraina.

Aflat pe 13 octombrie la București, ministrul ucrainean de externe, Pavlo Klimkin, a declarat la București că „nimeni nu vrea să închidă nicio școală. Nimeni nu vrea și nu va concedia pe nimeni”. La o conferință de presă cu ministrul român de externe Teodor Meleșcanu, Klimkin a precizat, potrivit Agerpres, că l-a informat pe omologul său român că în noua lege a educației, minoritățile din Uniunea Europeană beneficiază de un cadru special.

La rândul său, ministrul de externe român Teodor Meleșcanu a reafirmat că noua lege a educației este „o temă foarte sensibilă” în relația dintre cele două țări, dar a salutat decizia autorităților de la Kiev de a cere opinia Comisiei de la Veneția și de a urma recomandările acesteia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG