Linkuri accesibilitate

„Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos”


Tudor Guțu.

Jurnalul săptămânal cu Tudor Guţu.

Născut în 31 martie 1959 la Vărzăreşti, raionul Nisporeni. A studiat la facultatea de drept a USM. A activat 11 ani în procuratură. A fost fost jurist la Federaţia naţională a sindicatelor din agricultură şi alimentaţie Agroindsind. Actualmente este şomer.

Luni

Mă trezeşte telefonul exact la ora 7 00. Mă sună fratele şi-mi aminteşte că trebuie să ducem un butoiaş la meşter pentru reparaţie.

Sunt şomer şi-mi permit să dorm mai mult ca de obicei. Fac exerciţii fizice obişnuite, alerg 20 minute desculţ prin iarbă. Roua rece mă înviorează, aerul răcoros îmi pătrunde în plămâni şi-mi limpezeşte gândurile. Revin în casă, mă spăl şi obişnuita rugăciune de dimineaţă. Trebuie să avem grijă şi de suflet.

Îmi fac cafeaua de dimineaţă, devenuită şi ea obişnuită de ceva timp. Şi acesta eu, care cu vreo trei ani în urmă nici n-o puteam suferi. Mă apuc de treabă. Fac ordine în grădină. Primele friguri de la începutul lui octombrie au afectat zarzavaturile şi acum stau pleoştite. Smulg hlujanii şi-i depozitez într-un colţ de grădină. La câţiva metri, în pădure (trebuie să spun ca am plăcerea şi norocul să trăiesc într-o casă, la o margine de codru, la doar 12 km de tîrgul Chişinăului) aud cum muncitorii fac tăieri de curăţire a pădurii. Arbuştii, care cresc haotic şi copacii strâmbi şi uscaţi sunt defrişaţi.

Mă apropii, îi salut şi întru în vorbă cu ei. Patru bărbaţi care lucrau a lene şi neglijent mă întreabă dacă nu am ceva de băut. Le spun că am apă şi sunt gata să-i servesc... Îi rog să nu lase mizerie după ei şi-mi caut de treabă. Cu vreo 3-4 ani în urmă a mai lucrat o echipă în zonă, după care am strîns vreo doi saci de peturi şi pungi de plastic.

După masă culeg strugurii de pe puţinii butuci pe care îi am şi-i pun la mustuit. Strugurii sunt copţi şi dulci. Sper să obţin un vin de calitate. E adevărat că este cam puţin, în schimb mă voi lăuda cu calitatea. Tot aşa, făcînd ba una, ba alta, mă trezesc cu soarele după pădure. Ce repede trece timpul. Încerc să evaluez ce am reuşit să fac astăzi. Ceva mi-a scăpat. Dar nu e nimic grav, mâine e tot o zi pe care trebuie să o trăiesc din plin. După cină pornesc televizorul, dar nu am ce privi.

În afară de politica moldovenească şi filme poliţiste ruseşti pe care nu le agreez, nu găsesc nimic care să mă captiveze. Înainte de culcare citesc ultimele pagini din cartea lui Ioan Ianolide „Întoarcerea la Hristos”. O carte care nu poate să nu te cutremure şi care ar trebui citită de toată lumea, mai ales de cei care se cred tari şi mari...

Marți

A fost o zi frumoasă, cu soare şi mi-am permis să lucrez dezbrăcat până la brîu, să prind ultimul bronz de toamnă. Lotul eliberat ieri, astăzi l-am şi săpat. Am o satisfacţie enormă să muncesc la pământ. Mă rog, provin dintr-o familie de ţărani gospodari. Fiilor mei, cam fudui cu pămîntul, le spuneam, când erau mici, că sunt ţărani. „Cum aşa tată, noi n-o să lucrăm în agricultură...” - „Păi dacă tatăl meu, bunicul vostru a fost ţăran, eu tot ţăran mă numesc. Iar ce iese din pisică, pisică se numeşte şi tot şoareci prinde, aşa că fiţi atenţi la ce fac eu în gradină măi băieţi...” Acum sunt plecaţi în lume, iar eu îi aştept acasă.

Pe la amiază, vecinul şi bunul meu prieten Teo îmi aduce un aviz de la oficiul poştal, prin care sunt anunţat că am de primit un colet. Îmi dau seama că am primit înştiinţare de la Judecătoria Buicani, unde am intentat un proces împotriva FNSAA Agroindsind (Federaţia sindicatelor din agricultură) unde am activat şi de unde am fost concediat în noiembrie 2015 pe motiv de reducere a statelor. Reproşul meu este că şeful Federaţiei, un tip certat rău cu legea, nu a majorat salariile angajaţilor conform prevederilor legale, iar la sesizarea mea în scris nici nu a reacţionat.

Zic că e certat cu legea deoarece pe parcursul „domniei” sale, din 2007 şi până în prezent, împreună cu vicepreşedintele său, un alt parvenit, au reuşit să sustragă prin abuz şi escrocherii circa 8 milioane de lei de pe conturile organizaţiei. La 2 mai curent au fost condamnaţi la 9 şi respectiv 8 ani de privaţiune de libertate, însă justiţia noastră ni i-a luat sub strajă ci i-a lăsat să mai fure. Apropos, la CNA mai au un dosar intentat pentru escrocherie încă în luna noiembrie 2016, dar până în prezent nu s-au întreprins nici un fel de măsuri pentru a-i izola de societate şi aceştia continuă să sustragă ultimii bani ai Federaţiei. Sesisez standarde duble în activitatea Procuraturii Anticorupţie şi aceasta nu este întâmplător...

Chiar mîine va fi următoarea şedinţă pe primul dosar la Curtea de Apel Chişinău. Voi fi neapărat prezent acolo împreună cu alte persoane interesate, pentru a urmări procesul. Sunt curios să aflu ce tertipuri vor mai folosi condamnaţii cu avocaţii lor pentru a tărăgăna pronunţarea unei decizii executorii. Data trecută au invocat faptul că unul din avocaţi nu a reuşit să facă cunoştinţă cu materialele dosarului.. Seara am plăcerea să urmăresc un meci de fotbal de calitate în Liga Campionilor. Să vedem ce ne va aduce ziua de mâine.

Miercuri

De dimineaţă, peste pădure şi împrejurimi se aşterne un covor de ceaţă deasă. Soarele, abia răsărit, cu sfială încearcă să o risipească. Eu alerg pe drumul acoperit cu iarbă înrourată. Ajung în dreptul porţii prietenului meu Teo şi fără să-l văd îl salut cu tradiţionalul „Bună dimineaţa”, „Traiască naţia!” „Jos Dodon”. Teo, fără să mă vadă, îmi răspunde corespunzător. Revin în casă şi pornesc radioul. Aud despre aşa numita suspendare a preşedintelui din ajun.

Mă gândesc cu necaz cum un popor, mai bine zis o populaţie, care se crede deşteaptă, harnică şi talentată a reuşit s-o facă de oaie, atunci când a fost dezlegat să-şi aleagă preşedintele prin vot direct?

Îmi trec prin minte toţi preşedinţii pe care i-a avut R.Moldova de la independenţă încoace şi descopăr că au fost de tot felul numai creștini n-am avut. Ţară concepută în eprubeta istorică de conjuctura geopolitică a sfârşitului de veac XX. O populaţie debusolată, dezaxată, care se dă după cum bate vântul, nu putea să nască ca preşedinte decât un Dodon.

Dar până la urmă, avem ceea ce merităm. Însăşi expresia feţii lui spune: „Eu sunt preşedintele vostru şi vă împung pe toţi, dacă nu ascultaţi de mine”. Până la masă am lucrat prin gospodărie.

După prânz am mers la oraş să-mi ridic corespondenţa, după care merg la Curtea de Apel. Dar descopăr două lucruri neplăcute. Primul, rezervorul de benzină de la maşină gol, şi al doilea, buzunarele fără nici o leţcaie. Sper să-mi ajungă până la marginea Chişinăului, iar de acolo pot merge şi cu troleibuzul. Totuşi avem şi o veste bună. Benzina se ieftineşte tocmai cu 23 bănuţi per litru. Cât de puţin îi trebuie omului ca să se simtă fericit, doar 23 bănuţi...

La amiază m-am întâlnit cu un fost coleg, care încă mai activează într-o structură a procuraturii. Am făcut un schimb de păreri referitor la noua lege a procuraturii şi reforma structurală a acesteia. Concluzia finală a fost una. Totul s-a făcut de „ochii lumii”. În posturile cheie au nimerit „băieţii” care trebuiau. Sistemul corupt va funcţiona încă mult timp. Procuratura Anticorupţie cum a lucrat la comandă, aşa şi lucrează, cu standarde duble.

La Curtea de Apel am ajuns la timp. Pe rol erau foarte multe dosare penale. „Ai noştri”, într-un mod ciudat au fost plasaţi ultimii în listă. Tocmai la orele 19.15 s-a deschis şi dosarul „nostru!” . Însă avocaţii condamnaţilor (ai foştilor mei şefi) au cerut amânarea şedinţei pe motiv că sunt obosiţi şi nu sunt în stare să-şi apere clienţii. Bineînţeles că demersul lor a fost acceptat şi procesul a fost amânat pentru data de 15 noiembrie. Iată aşa, dar eu ghiceam ce vor mai inventa pentru a tergiversa procesul. Timpul târziu le-a căzut ca laptele în păsat. Dar mă întreb, întâmplător oare?...

Mă întorc acasă seara tarziu.

Joi

Frumoasă-i toamna în Moldova, dimineaţa când sclipeşte roua. Frumuseţea naturii toamna fascinează. Palitra de culori a lunii octombrie, în continuă schimbare, de la palid la intens este uimitoare. Această feerie nu poate să nu influenţeze starea de spirit a ţăranilor. Această stare de bucurie este amplificată şi de aroma de must în fierbere care pluteşte pe uliţele satelor noastre. De dimineaţă mă grăbesc să vad dacă şi mustul meu a început să „joace”.

Constat cu satisfacţie că s-a pornit. Trebuie să pregătesc vasul unde am să păstrez vinul, dar din păcate, nu dispun de unul potrivit pentru cantitatea (puţină) de vin pe care-l voi extrage. Continuu lucrările de toamnă din gospodărie dar cu gândul sunt la saună. Astăzi e ziua pentru baie. Trebuie să mă pregătesc.

În primul rând trebuie să-mi prepar ceaiul din fructe de pădure: măcieş, fructe de păducel, porumbele, boabe de coacăză uscată – un excelent cocteil de vitamine. Torn ceaiul în termos îmi pun lucrurile necesare în geantă şi o iau spre oraş. Dupa ce am rezolvat unele probleme ma intâlnesc cu prietenii la o saună modestă cu piscină din sectorul Buiucani. Mă înfierbânt bine în saună, apoi plonjez de câteva ori în piscină, după care încep discuţiile. În primul rând ies la iveală noutăţile, apoi conversaţiile o iau razna şi se vorbește despre toate. În genere, se ştie că prin unele saune de lux ale Chişinăului se face politică serioasă, se pun la cale afaceri de milioane, se elaborează strategii, tactici şi... scheme,-cum să se aducă poporul la o stare de fericire permanentă.

Noi însă suntem un grup de bărbaţi cu profesii şi interese diferite: doi întreprinzători, un medic, doi foşti procurori, un fost poliţist. De aceea discutăm despre toate şi în fond despre nimic. (Apropos, din discuţii am aflat că unul din amici are un butoiaş de inox potrivit, pe care este gata să mi-l ofere, aşa că problema cu tulburelul s-a rezolvat). Glumele şi bancurile ne înveselesc. Important e că la ieşire suntem în bună dispoziţie. Ne despărţim: „Pe joia viitoare”.

Mă grăbesc acasă unde mă aşteaptă trei pisici flămânde care mă întâmpină cu un mieunat pretenţios gata să mă devoreze pe mine. Le liniştesc cu o porţie de mâncare, după care mă liniştesc şi eu cu ce găsesc prin frigider. Între timp se face ora 20.00 şi deschid televizorul pentru a urmări cele două meciuri de fotbal din Liga europeană de fotbal. Două meciuri foarte dinamice cu multe faze de gol. Mai ales mi-a plăcut meciul Sheriff Tiraspol – Locomotiv Moscova, care s-a încheiat 1 – 1. La miez de noapte mă culc şi adorm cu gândul că iată am mai trăit o zi obişnuită din viaţă...

Vineri

Profitând de vremea bună, pun în pământ usturoiul, seminţele de pătrunjel. Pe la amiază sosesc şi vecinii mei tineri Sergiu şi Marina, care vin de doua ori pe săptămână şi lucrează cu entuziasm lotul lor de pământ. Le dau şi lor seminţe să pună în pământ. Eu însă mai am o grijă. Am șase familii de albine pe care, profitând de vremea caldă şi însorită, trebuie să le pregătesc pentru iernare. Le aranjez cuiburile, scot ramele de prisos iar spaţiile libere le umplu cu frunze uscate de nuc. Este o invenţie de a mea. Frunzele auscte de nuc le protejează de frig, dar şi de boli.

Nu sunt un apicultor experimentat, dar îmi place la nebunie să mă porăiesc cu ele. Iubesc foarte mult albinele şi pare-se că şi ele pe mine. Este adevărat că ne mai certăm, ne mai înțepam câte o dată, dar eu nu am decât să câştig din asta. Tot ce face, tot ce produce această minusculă vietate, este folositor pentru oameni. Din păcate oamenii inconştienţi, pe lîngă faptul că le exploatează din plin munca, le mai şi poluează mediul...

Prânzul îl iau pe la ora 13.30 împreună cu prietenul meu Teo, care a venit cu o strachină de năut. Am mai pus eu nişte roşii târzii, ceapă, pâine şi masa-i gata. Între timp, Teo mi se plînge că a muncit aproape 50 ani în învăţămînt (profesor de fizică), având şi numeroase menţiuni, co-autor de manuale, însă pensia i-a fost stabilită la doar 2.800 lei. Îi ajunge doar pentru a plăti facturile şi a cumpara ceva de mâncare. E foarte supărat pe cei ce au guvernat şi guvernează ţara.

Zice că l-au dezamăgit toţi politicienii şi nu mai merge să voteze. Îi spun că avem ce am ales. El însă îşi exprimă nedumerirea: - de ce oamenii oneşti şi cu frică de Dumnezeu nu ajung la putere să conducă ţara. Îl alin cum pot şi-i zic că lucrurile mai pot fi redresate şi că până la urmă în capul mesei vor sta cinstea, onoarea şi demnitatea. El însă a dat a lehamete din mânî şi s-a dus acasă să-şi caute de treabă. Seara, obosit de munca de peste zi, iau cina, nu înainte de a hrăni pisicile mele cele dragi, şi mă aşez să privesc ceva la televizor. Peste puţin timp îl închid şi hotărăsc să citesc mai bine ceva din Biblie.

Deschid Vechiul Testament la cartea „Ecleziastul”. O citesc a treia oară și rămân contrariat întotdeauna. Mai înainte mă întrebam: de ce toate-s deşertăciuni?

Nu se poate aşa ceva! Pînă la urmă am descoperit cât adevăr şi dreptate se regăseşte în această operă divină.

Este o scriere profund filosofică şi de mare învăţătură, care ne vorbeşte cu expresii foarte simple despre „nestatornicia lucrurilor pământeşti”, „zădărnicia plăcerilor pământeşti”, „zădărnicia avuţiei”, „folosul înţelepciunii”, „urmările nedreptăţii omeneşti şi ale trândăviei”. Citesc capitolul X versetul 5-6, – „Am mai luat seama la încă un rău sub soare, ca o greşeală care porneşte de la stăpânitor: Nebunul este ridicat la dregătorii înalte, iar cei vrednici stau în locuri de jos.”

Mai tîrziu, sub impresia celor citite, îmi fac mica şi obişnuita rugăciune de seară, trebuie să avem grijă şi de suflet, şi mă culc, meditănd asupra vieţii mele, cu multele ei deşertăciuni şi puţinele împliniri...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG