Linkuri accesibilitate

CC: Președintele Parlamentului sau premierul vor putea semna, în locul președintelui Igor Dodon, numirea noului ministru al apărării


Curtea Constituțională a decis vineri că președintele Parlamentului sau premierul vor putea semna, în locul președintelui Igor Dodon, numirea noului ministru al apărării. Curtea a fost sesizată de guvern joi, pentru a constata îndeplinirea circumstanţelor care justifică instituirea interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova. Este vorba de o suspendare temporară, legată strict de numirea noului ministru.

Preşedintele Igor Dodon a refuzat să semneze decretul respectiv, chiar dacă premierul i-a propus candidatura lui Eugen Sturza de două ori. Potrivit Constituției, a doua oară președintele nu avea dreptul să refuze.

Pe 17 octombrie, Curtea Constituțională a decis că președintele țării poate fi suspendat temporat din funcție pentru a deblocaI sistemul decizional. Dar a precizat că este o măsură excepțională, care nu poate fi folosită decât în cazuri izolate pe care tot numai CC le poate constata.

Preşedintele Republicii Moldova nu a dorit să accepte desemnarea lui Eugen Sturza invocând prevederea constituţională că este comandant suprem al armatei şi a propus candidatura lui Victor Gaiciuc, care a deţinut funcţia în perioada 2001-2004.

Reprezentantul președinției la Curtea Constituțională, Maxim Lebedinschi a condamnat avizul emis de instituție, prin care a constatat că „Igor Dodon se află în imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția, ceea ce justifică instituirea interimatului funcției”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG