Am vorbit ieri despre felul dizgraţios în care judecătorii autohtoni, cu ajutorul colegilor de la Curtea Constituţională, şi-au tras pensii grase. Şi sunt convins că ei nu au nici cel mai mic sentiment de ruşine. Ei ne vor spune, la rigoare, că legea e de partea lor şi că ei sunt într-atît de importanţi, încît merită să aibă pensiile acestea grase.
Vreau totuşi să mă uit la aceste pensii ale judecătorilor din punctul de vedere al moralităţii, al bunului-simţ, un punct de vedere care pesemne nu-i prea interesează pe judecătorii autohtoni. Vasăzică, situaţia în ţară e foarte complicată. Se fură sume uriaşe din bănci, corupţia e la ea acasă, sărăcia, mai cu seamă la sate, face ravagii. Oamenii au pensii de circa 2000 de lei. Şi în atari condiţii, judecătorii autohtoni consideră că e normal ei să aibă pensii de 10-12 mii de lei, adică de 5-6 ori mai mult decît un învăţător sau un agricultor. Nu se simt jenaţi. Dimpotrivă îşi revendică dreptul la pensia grasă cu hotărîre de granit. Lor nu li se pare discrepanţa asta supărătoare şi nici umilitoare pentru alţi cetăţeni. Ei cred că aşa e normal. Asta e ponderea lor în societate.
Ce moralitate trebuie să ai ca să ceri pensii de 12.000 de lei în timp ce oamenii simpli au pensii de 2000 de lei? Nu e cam mare diferenţa asta? Şi cum poţi avea încredere într-un asemenea judecător care nu vede nici o problemă în diferenţa asta? Asta e solidaritatea despre care se vorbeşte atîta la noi?