Linkuri accesibilitate

Igor Dodon amenință cu blocarea inițiativei parlamentare de modificare a Constituției pe tema limbii române


Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, spune că va bloca inițiativa de modificre a denumirii limbii în Constituție. „Este și va rămâne mldovenească”, a spus Dodon citat de site-ul Ria.ru. Fracțiunea PLDM a anunțat ieri că a elaborat un proiect de modificare a art. 13 al. 1 din Constituție, și anume schimbarea sintagmei de „limbă moldovenească în grafie latină„ în „limba română”. Proiectul a fost semnat de 34 de deputați și urmează să fie expediat la Curtea Constituțională. „Sper ca în Parlament să nu se adune 64 de voturi pentru această inițiativă. Dar, dacă se vor găsi, eu nu voi promulga legea. Limba noastră este - moldovenească. Așa este și va rămâne”, a mai spus Dodon, potrivit sursei citate. Curtea Constituțională a decis, prin hotărârea sa din 5 decembrie 2013, că limba oficială în Republica Moldova este limba română, termen ce se regăsește și în textul Declarației de Independență, act ce a stat la baza adoptării Constituției Republicii Moldova.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG