Linkuri accesibilitate

România. Cine mai susține DNA?


Emblema DNA de la sediul din București al instituției.
Emblema DNA de la sediul din București al instituției.

Direcția Națională Anticorupție se află sub asediu de aproape un an, de când a venit la putere coaliția de guvernământ condusă de PSD.

În ultimele săptămâni însă, presiunile și amenințările s-au întețit, iar războiul pentru și împotriva DNA se dă pe față.

Raportul făcut de Inspecția Judiciară tocmai a ajuns la Consiliul Superior al Magistraturii. Este vizată în special șefa DNA, Codruța Kovesi, împotriva căreia Inspecția deschide săptămânal acțiuni disciplinare. Pe de o parte, pentru a-i paraliza activitatea, fiindcă e nevoită să răspundă pe zeci de pagini acuzațiilor care i se aduc, și pe de altă parte, pentru a o compromite.

Liderii coaliției de guvernământ ar vrea să scape de Codruța Kovesi, socotind că entuziasmul instituției va scădea mult dacă DNA va fi decapitată.

În acest scop, ministrul justiției lucrează pe mai multe planuri: prin modificarea legilor care guvernează justiția, care ar putea duce la modificarea Legii de funcționare a DNA și prin acest Raport al Inspecției Judiciare prin care încearcă să pună la colț întreaga conducere a Direcției Naționale Anticorupție.

Inspecția Judiciară a început controlul la DNA în luna iulie și a verificat eficiența managerială plus modul de îndeplinire a atribuțiilor de către conducerea Direcției.

Se pare că Inspecția a făcut o listă de „nereguli depistate”, dar s-a pronunțat pentru menținerea Codruței Kovesi în funcție. Printre nereguli ar fi tergiversarea dosarelor și repartizarea lor haotică, în vreme ce șefei DNA i se reproșează că nu și-ar recunoaște greșelile.

Raportul Inspecției Judiciare nu este totuși pe măsura grabei liderilor coaliției de guvernământ, dar dacă această poliție a magistraților va fi mutată în subordinea ministrului justiției, așa cum prevăd noile legi, atunci politicienii vor ajunge din nou să-i controleze pe magistrați, așa cum s-a întâmplat până în 2004, anul în care România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Zilele acestea, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a insistat că proiectul modificării Legilor justiției ar trebui să ajungă în Parlament cât mai repede, chiar dacă a fost respins de Consiliul Superior al Magistraturii.

Dincolo de presiunile politice de acest fel, cele mai multe trusturi de presă din România pun umărul zi de zi la demolarea DNA.

În plus, după cum a declarat recent Codruța Kovesi, Serviciul Român de Informații nu mai colaborează cu procurorii anticorupție așa cum o făcea până acum doi ani.

Nici Ministerul de Interne nu mai trimite suficienți polițiști-anchetatori ca să lucreze alături de procurori, în vreme ce tot mai mulți oameni din DNA, sătui de hărțuirea mediatică, încep să se retragă din instituție. Practic, Direcția Națională Anticorupție a rămas singură împotriva tuturor.

Doar președintele Klaus Iohannis îi mai susține pe procurorii anticorupție, dar și el o face doar verbal, fără să se implice ca mediator între instituțiile statului care ar trebui să susțină strategia anticorupție a României.

XS
SM
MD
LG