Linkuri accesibilitate

„Problemele pot fi privite și ca ocazii pentru de dezvoltare, dacă vrem să mergem în pas cu lumea mereu și puternic schimbătoare”


Valeriu Vasilică

Jurnalul săptămânii cu Valeriu Vasilică.

Născut în 6 octombrie 1955 la Coropceni, raionul Telenești. Absolvent al Universității de stat din Moldova, facultatea de filologie, secţia ziaristică. Director-fondator al agenţiei de presă Info-Prim Neo (IPN). Deținător al medaliei Meritul civic și al ordinului Gloria Muncii.
Luni

Luni a fost ziua de întoarcere acasă de la Forul Viabilității Presei care a avut loc la Tbilisi săptămâna trecută și la care au luat parte 70 de jurnaliști și manageri media din aproape toate fostele republici sovietice rămase în afara Uniunii Europene. Drumul cu două escale a durat cam toată ziua și a predispus la sistematizarea celor văzute și auzite. Am aflat multe probleme cu care se confruntă colegii de breaslă, similare, mai mari sau mai mici ca ale presei din Moldova. Dar mi-a plăcut mai mult ideea că problemele pot fi privite și ca ocazii pentru de dezvoltare, dacă vrem să mergem în pas cu lumea mereu și puternic schimbătoare. Pentru aceasta e nevoie ca două condiții principale să fie îndeplinite: (auto)instruirea permanentă și idei creative realizate. Despre cea de a treia condiție – ce rol îi atribuie presei clasa politică din aceste țări – s-a vorbit mai sporadic și exemplele au încăput între doi poli. Pe de o parte Azerbaidjanul, colegii de acolo spun că jurnaliștii incomozi sunt arestați sau sunt persecutate rudele, în cazul celor care au reușit să emigreze. Pe de altă parte, Georgia care recent a eliminat licențele pentru televiziune, cu ocazia trecerii la sistemul digital. „Să facă televiziune oricine vrea și poate”, a spus guvernarea din Georgia și pare să fie un semn pentru democratizarea reală a societății georgiene. Această lozincă, dacă a fost lansată dintr-o voință politică sinceră și conștientă, nu cum se mai întâmplă în alte părți, ar putea avea impactul pe care l-a avut pentru chinezi lozinca lansată, la sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80 ai secolului trecut, de liderul de facto al Chinei de atunci, Deng Xiaoping: „Chinezi, îmbogățiți-vă!”, a spus acesta, dar a creat și condiții din partea statului pentru punerea în practică a acestui îndemn. Noi suntem precis la mare distanță de ceea ce se întâmplă în Azerbaidjan, dar mă tem că și foarte departe de ceea ce se întâmplă în presa din Georgia, în special la capitolul sinceritatea voinței politice. Viața de pe străzile Tbilisi mi s-a părut și ea mai consistentă, mai vie, mai colorată, mai lejeră, dacă vreți, decât la noi. Din aceste comparații mai puțin favorabile pentru noi m-au scos nepoții care m-au întâlnit la aeroport, evident împreună cu părinții lor. Cine își poate dori mai mult decât fraza născută în căpșorul Sandrei de trei anișori: „Bunelu', eu vreau să treci lângă mine”, după ce ne-am aranjat în altă ordine pe banca din spate a mașinii, urmată de „da, eu vreau să-ți dau un pup...”. Sau Nichita, de 7 ani: „Am făcut un plic din hârtie și am pus un desen în el pentru tine. L-am făcut mai simplu, pentru că eram la bunica în ospeție și nu am avut toate instrumentele ca să-l fac mai bine”. Este adevărat că aceste manifestări de dragoste au apărut după ce m-au ispitit „pe secret” ce cadouri le-am adus „din altă țară”, dar ce contează aceasta…Mulțumesc și pentru această oportunitate Academiei Deutsche Welle, care ne-a scos în lume ca să putem prețui mai bine ceea ce avem acasă...

Marți

Prima zi de lucru a fost și prima zi de amânare a deciziei ferme de a le lăsa pe toate la o parte și de a mă apuca, „de dragă dimineață”, de aplicarea în practică a ideilor acumulate la Forum. Primul pas urma să fie elaborarea unui nou business plan al companiei noastre, după „toate regulile”. Rutina și deranjurile au venit ca o avalanșă peste intențiile mele și le-au acoperit cu un strat gros al uitării până la acest moment „de jurnal”, când mi-am amintit de planul meu „Barbarossa”. Cât am lipsit, au ieșit la iveală niște deranjuri legate de „sfînții sfinților” agenției: abonații. Din cauza transferului site-ului nostru www.ipn.md de pe un server pe altul, doi dintre abonați nu-și primesc știrile de câteva zile și tehnicienii companiei care ne deservește încă nu au găsit „bermudele” unde au dispărut acestea. Și compania nu e te miri cine, ci tocmai StarNet-ul. Intrarea în temă și explicarea ei în comunicarea cu specialiștii de la StarNet, precum și medierea relațiilor cu abonații nedreptățiți a luat mai mult de jumătate de zi. O examinare mai minuțioasă a arătat că există și alte multe probleme legate de transferul site-ului, deși mai mici ca importanță decât cea a abonaților. Apoi a trebuit să mă descurc cu două chemări în judecată, venite în lipsa mea. Una este la o temă cunoscută, alta e mai noua. De câțiva ani, Banca Victoria, și fosta sau, nu mai știu, actuala conducătoare a băncii, Natalia Politov-Gangaș, ne invită la procese de judecată în calitate de pârât, deși nu au nicio literă de reproș împotriva noastră. De fapt, au pretenții față de cineva care a făcut în 2014 o conferință de presă la IPN, de la care cere „apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale”. Noi am făcut o știre despre declarațiile organizatorilor, dar am făcut-o reflectând cu fidelitate „litera și spiritul” mesajului lansat în timpul conferinței. Mai mult, în scurt timp, am publicat și punctul de vedere al celor de la Banca Victoria pe marginea învinuirilor care i s-au adus la acea conferință. Am mai avut procese cu subiecte asemănătoare, dar, eram chemați în calitate de intervenienți, un fel de lăturași la o nuntă străină. În cazul acesta suntem atrași în calitate de „intimat”, cu același statut ca cei față de care Banca are pretenții înșirate pe multe pagini. Este o vecinătate care ne afectează imaginea, și nu numai, în mod real. În etapa inițială, m-am interesat la un expert în legislație media dacă, pentru a ne salva reputația, banii și timpul cheltuiți în zadar, am putea să le dăm noi pe Banca Victoria și pe doamna Politov-Gangaș în judecată, de exemplu, pentru hărțuire sau pentru faptul că suntem abordați într-un context nefavorabil și cu scopul de a ne apăra „onoarea, demnitatea și reputația profesională a Agenției IPN ?” Mi s-a spus că nu, nu se poate, pentru că într-o societate democratică toată lumea are dreptul la justiție… Mi s-a părut o abordare democratică, dar nu și echitabilă. De cea de a doua chemare în judecată am să mă ocup mâine... Marți seara nu am reușit la sport și e mai prost pentru că în ultimul timp nu reușesc mai des decât întreaga perioadă de 20 de ani, de când fac volei, amatoricește, desigur. Contează mult și diminuarea contactelor cu colegii din echipă, mulți dintre ei prieteni apropiați și de nădejde. De data aceasta nu am reușit la sport, pentru că a trebuit să reușesc la recepția ambasadei Chinei, cu ocazia aniversării creării Republicii Populare Chineze, pe care nu a trebuit să o ratez, inclusiv pentru că ambasada este unul dintre abonații nooștri importanți. În discursul său, ambasadorul Zhang Yinghong a fost echilibrat și înțelept, ca și toți chinezii, iar președintele Igor Dodon, care a reprezentat autoritățile noastre, a fost mai direct și mai politician, ca și mulți dintre moldoveni.

Miercuri

Miercurea (și duminica) este „zi de nepoți” – merg seara la ei și râmân pe noapte. Dar până seara a trebuit de ajuns... StarNet încă nu a găsit soluția pentru cei doi abonati, a trebuit să le oferim stirile pe niște adrese private. Cea de a doua chemare în judecată nu este încă o chemare în sensul direct al cuvântului, dar oricum mi-a luat aproape o zi întreagă ca să mă ”descalț” de ea. Incluisv pentru că Cererea prealabilă, care se înaintează, de regulă, înainte de a fi intentate procese de judecată, în cazul acesta, a fost o mostră crasă de încâlceală, de lucru neprofesionist și inutil, dar care îi obligă și pe alții să se ocupe de lucruri inutile. Poate că dacă ofer mai multe detalii despre acest caz, îi pot ajuta și pe alții să evite situații similare. Nu am reuștit la Clubul de presă cu noul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, deși am vrut foarte tare. Aveam impresia că „pe viu” am să înțeleg mai bine la ce nivel real al relațiilor cu UE ne aflăm, după „legea mixtului”. Tot miercuri, unul din colegi mi-a comunicat că a reușit să obțină acceptul lui Peter Michalko la un interviu exclusiv pentru IPN, dar simțurile vii în contatele directe spun mai mult decât textul interviului...
Seara am ajuns la nepoți. A trebuit să facem „consiliu de familie” ca să vedem cum îl sfătuim pe Nichita să se descurce în situația complicată în care a ajuns în nicio lună de școală din clasa I-a. Îl tachinează sistematic un coleg de clasă, care, după cum judec cu mintea mea mai bătrână, a reușit să vadă în el un lider la învățătură, vrea să și-l apropie sau să demonstreze clasei că are „prieteni la vârfuri”, dar crede că o poate face prin subordonare, uneori cu aplicarea forței. Zic așa pentru că în clasele a șaptea și a opta de la internatul din capitală, unde am învățat „în veacul trecut”, am avut parte și de câțiva colegi din oraș cu maniere aproape bandești, care își făceau ocupații în a se impune în altceva decât la învățătură. Este adevărat că nici măcar ei nu se atingeau de cei mai buni elevi, pentru că veneau invitabil lucrările de control și trebuie să te pui foarte bine cu cel de la care ceri de copiat, nu doar la lecția respectivă. În timp, este o soluție și pentru nepotul meu, dar, pentru această etapă, am convenit că este bine să meargă cineva din maturii familiei la învățătoarea clasei sau/și psihologul liceului, dacă acesta există, ca să vedem ce se poate de făcut acum. ”Consiliul familiei” a renunțat în unanimitate la calea conflictului cu părinții băiețelului, pentru că totdeauna e mai bine să ai niște aliați timp de 12 ani, decât niște dușmani.

Joi

Ca în fiecare zi, deșteptarea e la 5.00, pentru a redacta știrile „de noapte” pe care le fac colegii de agenție după încheierea programului din ziua anterioară. De fapt, este unica implicare în astfel de gen de ocupație, pentru că pe parcursul zilei te presează rutina managerilă și organizatorică. Nu știu dacă văzutul cu ochi proaspeți, înainte de publicare, a textului dezmințirii scrise în ajun tot de mine face parte din prima categorie de ocupație sau din a doua, dar am lăsat deliberat să se coacă ideea și textul acesteia peste noapte și doar după ce intuiția mi-a spus că altfel nu se poate, am publicat-o în blocul matinal de știri, așa cum au cerut autorii cererii prealabile. Ulterior, o parte din colegi mi-au spus că am cedat prea ușor, neavând de fapt vreo vină serioasă, alții au văzut în dezmințire o punere la punct a oponenților, însă ideea mea de bază a fost să fiu suficient de convingător ca să evităm cumva complicațiile de judecata, neinsultând, în același timp, o instituție serioasă. Am făcut toate aceste lucruri poersonal, ca să nu fiu pus în situația șefului IMU, care a trebuit să semneze un document făcut neprofesionist de unul din subalterni din serviciul juridic, care pricepe în relațiile din interiorul domeniului, dar e departe de presă și de specificul ei. De business plan mi-am amintit doar în trecere pe parcursul zilei. Tot pe parcursul zilei am dat cu ochii de una din știrile redactate dimineața de mine, preluată neautorizat de site-ul unei instituții de presă cu pondere „virgulă în virgulă”, cu o singură excepție – semnătura. Straniu, nici măcar nu era semnătura cuiva de la site-ul instituției cu pondere, ci una cu totul străină, al cărei link nu ducea la textul știrii preluate. Instituția respectivă a fost cândva abonatul nostru, dar s-a dezabonat pe motiv că nu mai avea nevoie de știrile IPN. A trebuit să las din nou la o parte ideile cu care am venit de la Forumul Viabilității Presei și să cântăresc ce am de făcut. Am ales să nu merg pe calea confruntării din care, practic, nu există ieșire, chiar dacă este un fenomen total prezent în presa din Moldova, dar nereglementat nici într-u fel de legislația în vigoare. A trebuit să găsesc numărul de telefon al unui conducător al instituției și să formulez verbal, apoi în scris, timp suficient de îndelungat, o nouă ofertă pentru colaborare în format deschis și reciproc avantajos. Sper să reacționeze în măsura așteptărilorși eforturilor mele. Un prieten foarte bun s-a îmbolnăvit și a trebuit să ies de la birou pentru a-i procura și duce acasă medicamentele necesare. A fost și acesta un exercițiu util, pentru că prietenul meu este foarte săritor la nevoie și, de regulă, el este cel care își oferă serviciile. Ca să nu se transforme aceasta în obișnuință pentru cel ajutat, iată că și neplăcerea cuiva apropiat te ajută să înțelegi mai bine rolurile în prietenie și costurile acesteia. Poate că nu mă gândeam la aceasta, dacă nu ar mai răsuna în minte ideea de bază a Forului de la Tbilisi: este mai sănătos și mai util să tratezi problemele (și) ca o ocazie de a schimba lucrurile în bine. Da, StarNet încă nu a găsit soluția derfinitivă a problemelor, a trebuit să mă fac luntre și punte între prestatorul nostru și clienții noștri. Se încheie a noua zi de calvar. ​

Vineri

Vineri trebuie să predau Jurnalul colegilor de la Europa Liberă. Ce avem la activ? StarNetul nu a găsiți soluție pentru problema principală, de celelalte încă nu s-a apucat. Constat că am fost practic neputincios să influențez situația, deși am cheltuit mult timp și efort. Încă nu am reușit să încep „de la început” viața de manager al companiei IPN, respectiv, nu am reușit să scap de rutina grijilor cotidiene. Încă nu am reuști să ajung să văd apartamentul nou al fiului și nurorii care încă de la începtului săptămânii s-au mutat în casă nouă după mulți ani de ședere pe la gazde. Se spune că și-au făcut un cuib frumos și confortabil, deși i-a costat o grămadă de bani, inclusiv datorii. Va trebui să fiu mai atent decât acum atunci, când și această familie din famila noastră va avea copiii săi, respectiv, nepoții mei. Nu am reușit să încep trecerea în revistă a abonaților IPN cu care avem contracte anuale. Trebuie luați din timp și tratati cu delicaterțe, ca și orice client în orice gen de business, nu doar pentru că sunt de relevanță și importanță mare pentru noi. Și nu doar pentru că ani de rândul ne preferă în calitate de sursă de informare, cred, credibilă. Nu am reușit încă să mă pregătesc pentru pentru o conferință importantă care începe lunea viitoare la Chișinău și la care trebuie să spun ceva de care care să nu roșesc nici eu și nici lumea din jur. În schimb, am reușit, cred, să sprijin cât de puțin echipa IPN care a obținut suficiente condiții să munceasă în regim autonom, ca și înainte. În schimb, am reușit să semnez două contracte măricele după proporțiile afacerii noastre media, care redau anumite speranță că după declinul financiar din perioada de vara, tradițional, putem conta că revine perioada veniturilor suficiente care să ne permită tuturor angajaților salarii puțin mai sus de media pe breaslă, achitate deschis, oficial, cu plata tuturor impozitelor aferente și somnul liniștit aferent unei afaceri oneste cu oamenii și cu statul. În schimb, continum să existăm ca agenție de presă după ce vreo zece instituții similare au dispărut în cei 12 ani de activitate. Și chiar simțim nevoia unor noi businessplan-uri și a unor noi proiecte. Problemele pot și trebuie privite ca oportunitate, poate, mai ales în jurnalism. În schimb, am reușit să mențin cumva poziția preluată de la părinții mei în relațiile de familie, ca să aibă un punct de referință copiii și nepoții mei, acum și mai încolo. Mulțumesc, radio Europa Liberă, pentru ocazia de a-mi aduna gândurile din hăurile rutinei și cotidianului.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG