Linkuri accesibilitate

Ministrul de externe al Coreii de Nord: Phenianul este gata să se apere doborând bombardiere americane


Avioane americane și sud-coreene deasupra peninsulei Coreea, 18 septembrie 2017

Ministrul de externe al Coreii de Nord a spus luni că președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat război Phenianului, iar acesta este gata să se apere doborând bombardiere americane. Vorbind la New York, unde participă la Adunarea Generală ONU, șeful diplomației nord-coreene, Ri Yong-ho, a spus că lumea spera ca „războiul declarațiilor să nu se transforme în acțiuni”, dar din vina lui Trump situația s-a înrăutățit. „Vom avea tot dreptul să luăm contramăsuri, inclusiv dreptul de a doborî bombardiere strategice americane, chiar și atunci când nu se află încă în spațiul nostru aerian”. Săptămâna trecută Donald Trump a amenințat cu distrugerea Coreii de Nord, dacă va mai provoca Washingtonul și aliații lui.

XS
SM
MD
LG