Linkuri accesibilitate

Ministrul finanțelor Octavian Armașu: o misiune de evaluare din partea FMI va veni în octombrie la Chișinău


O misiune de evaluare din partea FMI se va afla la Chișinău în perioada 25 octombrie-5 noiembrie. Potrivit IPN, anunțul a fost făcut de ministrul finanțelor Octavian Armașu la audieri în comisia de economie, buget și finanțe din parlament. Armașu a spus că va fi discutat printre altele proiectul de buget pe 2018, care va fi prezentat parlamentului abia după aceea. De evaluarea pe care o vor face membrii misiunii FMI va depinde eliberarea unor noi tranșe de credit pentru R. Moldova.

Programul de colaborare care prevede împrumuturi de aproape 180 de milioane de dolari pentru guvernul moldovean contra reforme a fost aprobat de FMI la sfârșitul anului trecut, ducând la reluarea finanțării externe a Republicii Moldova întreruptă după frauda bancară.

Tot astăzi ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a declarat Europei Libere că speră ca anul acesta să fie primită și asistență financiară de la UE, adăugând că dacă nu se va întâmpla așa, poate din cauza procedurilor mai îndelungate, R. Moldova tot nu va avea probleme cu plata salariilor sau pensiilor. „Noi vrem asistența asta ca să putem finanța tot felul de investiții publice, care astăzi sunt o sursă importantă pentru creșterea economică”, a spus Armașu.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG