Linkuri accesibilitate

Primul discurs al președintelui Donald Trump la Națiunile Unite


Primul discurs al președintelui american Donald Trump la Națiunile Unite a repetat, la nivel global, sloganul campaniei sale electorale: „America first” (America pe primul loc), îndemnând toate țările membre în ONU să pună interesele propriilor cetățeni pe primul loc, pentru că forța Națiunilor Unite se bazează pe „națiuni puternice, suverane și independente”.

„Mai suntem patrioți?” – aceasta este întrebarea pe care ar trebui să și-o pună orice lider, a continuat Trump în pledoaria sa pentru statul națiune.

Președintele a identificat, în cuvinte clare și dure, marile amenințări la adresa securității internaționale, începând cu „regimul criminal” din Coreea de Nord. Trump a subliniat în acest context că dacă ONU nu-și va face treaba, Statele Unite nu vor avea altă opțiune decât „să distrugă Coreea de Nord”.

Președintele american a denunțat din nou Iranul, pe care l-a acuzat că finanțează terorismul internațional și a spus că acordul nuclear cu regimul de la Teheran este „o rușine” pentru Statele Unite.

Cuba și Venezuela au fost de asemeni ținte ale criticilor președintelui american și, desigur, organizația teroristă Statul Islamic sau „terorismul islamului radical”.

Cum era de așteptat, Donald Trump a reamintit că Statele Unite sunt cel mai mare contribuabil la bugetul ONU, finanțând „peste 22%” din acest buget”, și că nici o țară nu trebuie să ducă o povară mai mare decât restul. Dar nu a vorbit despre o posibilă reducere drastică a contribuției americane, pentru moment.

XS
SM
MD
LG