Linkuri accesibilitate

Președinția de la Kiev va verifica dacă noua lege a educației, criticată de mai multe țări, nu contravine constituției


Petro Poroșenko

Parlamentul Ucrainei a apărat noua lege a educației, despre care țările vecine spun că îngrădește dreptul la învățământ în limbile minorităților naționale, în vreme ce președintele țării a semnalat că nu se grăbește să o semneze. Interfax relatează că spicherul parlamentului de la Kiev, Andri Parubi, a spus că legea criticată de Ungaria, România, Polonia și alte țări are scopul de a proteja limba de stat fără să restrângă drepturile minorităților etnice. Tot Interfax relatează că reprezentantul președintelui Petro Poroșenko în parlament, Irina Luțenco, a spus că șeful statului mai trebuie să examineze dacă legea respectă Constituția. Legea educației, votată de parlamentul ucrainean la 5 septembrie, permite educația în limbile minorităților numai la școala primară. După protestele vecinilor, ministrul educației de la Kiev, Lilia Hrinevici, a spus că țara sa va supune legea evaluării Consiliului Europei. Dar potrivit relatării Interfax, deputații naționaliști din Verhovna Rada au cerut astăzi spicherului Parubi și președintelui Petro Poroșenko să semneze legea fără întârziere.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG