Linkuri accesibilitate

Poliția din Rusia pregătită să păzească cinematografele unde va rula filmul „Matilda”


Protest la Moscova împotriva filmului „Matilda” , 1 august 2017

Ministerul de interne al Rusiei a spus că poliția este gata să asigure paza cinematografelor unde va rula controversatul film istoric Matilda, pe care activiștii religioși și monarhiști îl consideră insultător la adresa memoriei ultimului țar al Rusiei. Potrivit Interfax, ministerul de interne de la Moscova a spus joi că este gata să vegheze la nevoie la securitatea publicului și a personalului cinematografelor după ce filmul va intra în circulație luna viitoare. Precizarea a venit la o zi după ce două companii de cinematografe anunțaseră că nu vor mai prezenta filmul, pentru că au primit amenințări anonime. Pelicula prezintă o poveste de dragoste cu o balerină a lui Nicolai al Doilea, pe vremea când era holtei și prinț de coroană.

XS
SM
MD
LG