Linkuri accesibilitate

Procuratura de stat a Spaniei i-a chemat la ordine pe toți cei peste 700 de primari catalani care au sprijinit referendumul pentru independența regiunii


Separatiști catalani marchează ziuna Cataloniei în centrul Barcelonei, 11 septembrie 2013.

Procuratura de stat a Spaniei i-a chemat la ordine pe toți cei peste 700 de primari catalani care au sprijinit referendumul pentru independența regiunii, în cadrul eforturilor Madridului de a bloca consultarea populară pe care o consideră ilegală. Dacă primarii nu răspund de bunăvoie invitației la discuții, ei vor fi reținuți de poliție, se spune într-o scrisoare trimisă de Procuratură autorităților locale. Ei ar putea fi învinuiți de nesupunere civică, abuz de putere și deturnare de fonduri publice. Parlamentul regional catalan a aprobat săptămâna trecută legi care pregătesc referendumul de la 1 octombrie. Consultarea populară a fost suspendată de Curtea Constituțională, după ce premierul Mariano Rajoy a cerut examinarea ei în instanță. Până în prezent 712 din 948 de municipalități catalane au spus că vor permite folosirea spațiilor publice pentru referendum, în vreme ce regiunea cea mai populată, a Barcelonei, încă nu a anunțat o poziție.

XS
SM
MD
LG