Linkuri accesibilitate

Trump a păstrat un minut de reculegere la Casa Albă, în memoria victimelor atacurilor teroriste din acum 16 ani


Donald Trump și Melania Trump

Președintele Donald Trump și prima doamnă Melania Trump au păstrat un minut de reculegere, la Casa Albă de la Washington, marcând împlinirea a 16 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. La ceremonie au participat membri ai administrației americane, între care consilierul prezidențial Jared Kushner și soția sa Ivanka Trump. La ceremonia care a durat câteva minute participanții nu au rostit discursuri, ci au ținut capurile plecate, după ce un clopot a bătut de trei ori. Drapelele au fost coborâte în bernă. Ceremonii de comemorate au avut loc și la New York, la memorialul ridicat în locul celor două turnuri de la World Trade Center. Aproape 3.000 de oameni au fost uciși acum 16 ani, când avioane deturnate de teroriști s-au prăbușit pe turnurile de la World Trade Center din New York, pe clădirea Pentagonului și pe un câmp în apropiere de Shanksville, în statul Pennsylvania. Atentatele au declanșat așa numitul „război mondial împotriva terorismului” condus de Statele Unite.

XS
SM
MD
LG