Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: „Excludem orice alianță cu PSRM și cu Partidul Democrat”


În studioul Europei Libere de la Praga

Interviu cu președinta Partidului Acțiune și Solidaritate.

Partidul Acțiune și Solidaritate a reales-o președintă pe Maia Sandu, care a fost și singura candidată. În interviuri acordate presei după congresul de duminică, fosta candidată prezidențială a reamintit că partidul său are numai un an și a spus că este firesc că nu au apărut alți lideri în această perioadă scurtă. Dar Sandu a precizat că al doilea ei mandat la șefia partidului de opoziție este și ultimul pentru că statutul o împiedică să mai candideze o dată peste patru ani. Despre planurile pe care și le face pentru acești ani, dar și pentru perioada imediată, a discutat cu Maia Sandu corespondenta noastră Tamara Grejdeanu:

Europa Liberă: Spuneați chiar Dvs., la începutul congresului, că nu este simplu să fiți în opoziție cu actualul regim de la guvernare, de asta vreau să vă întreb: Ce credeți că este posibil să obțineți în noul sezon politic?

Maia Sandu: „Trebuie să obținem puterea, pentru că, altfel, dacă nu folosim această șansă, peste încă cinci ani de zile, nu știu dacă în Republica Moldova va mai fi o masă critică de oameni care cred în democrație, care cred în stat de drept, pentru că oamenii s-au cam săturat să aștepte, au tot fost decepționați, mulți au plecat și mulți stau pe bagaje să plece, și pleacă oameni competitivi, cu gândire critică, pleacă, în special, electoratul nostru, electoratul proeuropean. De aceea, noi nu avem nicio scuză, noi trebuie să reușim la următoarele alegeri.”

Europa Liberă: Puterea însemnând ce, în perioada imediat următoare – încrederea cetățeanului, pentru că pârghiile vă sunt, totuși, limitate?

Maia Sandu: „Noi vorbim aici despre alegeri și ne pregătim pentru alegeri – alegerile la nivel național, alegerile la nivel local. Acesta este scopul nostru major. Ce înseamnă să ne pregătim? Este să consolidăm structurile de partid, să creștem partidul; nu este deloc simplu. Dacă mă întrebați care sunt diferențele de acum un an, când construiam partidul de la zero, oamenii erau mai puțin intimidați, era mai ușor să identificăm activiști care-și asumă public calitatea de membru al unui partid de opoziție; astăzi este mult mai greu și, în aceste condiții, noi ne vom mobiliza și vom lucra, acolo unde o să putem – deschis, acolo unde nu – în mod mai subtil, dar o să identificăm simpatizanți, ei sunt, ei spun că ne sprijină, doar că nu întotdeauna pot să facă lucrurile deschis, să lupte deschis.”

Europa Liberă: Săptămâna viitoare, duminică 17 septembrie, chemați lumea la protest, protest împotriva sistemului electoral mixt. S-a protestat și înaintea adoptării, unde mai pot duce protestele?

Maia Sandu: „Protestele pot duce departe, dacă noi vom veni într-un număr mare la aceste proteste. În special, simpatizanții PAS, cei care sunt la Chișinău – și știm că avem mulți simpatizanți la Chișinău –, dacă ar face un efort și ar veni pentru câteva ore la acest protest și am reuși să ne adunăm într-un număr mai mare, atunci evident că acest lucru ar avea alte efecte. Oricum, noi mergem să spunem în continuare că noi nu ne-am conformat acestei situații, noi în continuare considerăm că acest sistem este antidemocratic și este menit să fure votul, în special al simpatizanților noștri și că nu îl acceptăm. De asta facem acest protest.”

Europa Liberă: O participare mare ar fi un cuvânt de spus sau un semnal pentru cei de aici sau, mai degrabă, pentru partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova?

Maia Sandu: „Inclusiv pentru partenerii de dezvoltare, pentru că ei tot vor să știe câți cetățeni în Republica Moldova mai cred în democrație și sunt gata să lupte pentru această democrație. Și noi trebuie să arătăm că sunt încă mulți cetățeni care-și doresc un sistem democratic.”

Europa Liberă: Sistemul nou electoral mixt votat de socialiști împreună cu democrații este un lucru împlinit – Guvernul a adoptat lista membrilor care vor face parte din comisiile care vor trasa circumscripțiile. PAS, din câte știm, boicotează aceste întruniri. Ce veți face mai departe, înainte de alegerile din 2018?

Maia Sandu: „Asta vom face – în continuare vom demasca acest sistem și intențiile acestei guvernări; ne vom consolida la nivel de structuri, și la momentul potrivit vom decide cum procedăm în raport cu acest scrutin electoral, dacă guvernarea nu va renunța la sistemul mixt.”

Europa Liberă: Neparticiparea ar fi o opțiune?

Maia Sandu: „Este una dintre opțiuni.”

Europa Liberă: În acest caz, cum ajungeți la cetățeanul dezamăgit sau cetățeanul care își pierde încrederea în ceea ce înseamnă beneficiile Uniunii Europene?

Maia Sandu: „Ajungem, mergem și le explicăm ce se întâmplă astăzi, ce înseamnă Uniunea Europeană în realitate și ce face această guvernare, mimând reformele, și încercăm să le demonstrăm prin proiecte mici realizate în comunitate, prin implicare că noi suntem altfel, decât cei care sunt astăzi la guvernare.”

Europa Liberă: Cu cine veți merge la drum sau cine vă vor fi aliații în lupta pe care o porniți?

Maia Sandu: „Cel puțin, astăzi, la congres am obținut acordul colegilor, membrilor delegați, să căutăm o formulă de parteneriat cu colegii de la Partidul Politic Platforma DA. Suntem deschiși și pentru alte conlucrări cu partide, eventual forțe care și-au demonstrat clar caracterul antioligarhic, caracterul autentic proeuropean și care reprezintă o forță.”

Europa Liberă: Ce alianță excludeți de pe acum?

Maia Sandu: „Excludem orice alianță cu PSRM-ul și cu Partidul Democrat.”

Europa Liberă: Se gândește PAS să schimbe forma de comunicare cu oamenii din teritoriu, cu oamenii din regiuni mai îndepărtate de Chișinău sau cum veți aduce mesajele pe înțelesul tuturor?

Maia Sandu: „O să avem un ziar, procurat prin abonament, prin care o să încercăm să transmitem mesajele; în rest, o să continuăm așa, cum am procedat până acum – o să mergem în localități. Acolo unde reușesc, ajung eu; acolo unde nu reușesc eu, ajung colegii din teritoriu. Le facem vizite oamenilor la piețe, dimineața, pentru că acolo întâlnim nu doar simpatizanți PAS, dar și oameni care sunt dezinformați despre PAS și avem astfel oportunitatea, cel puțin, să discutăm cu ei și ei să ne cunoască mai bine. Astea sunt lucrurile pe care le vom face și de acum încolo.”

Europa Liberă: Deocamdată, protestul pe care îl exprimați ține doar de sistemul electoral mixt votat sau vă orientați și spre alte subiecte?

Maia Sandu: „Acest următor protest, care a fost anunțat, este strict pentru a exprima dezacordul și a cere renunțarea la sistemul electoral mixt. Alte proteste ar putea să aibă și alte subiecte. Asta este cea mai mare nemulțumire, pentru că e foarte clar că guvernarea trebuie schimbată, și oamenii trebuie să aibă dreptul ca – prin alegeri pașnice, libere și corecte – să schimbe guvernarea, dacă nu sunt de acord cu aceasta. Prin schimbarea sistemului electoral, acest drept ni se fură. E vorba de o posibilitate mai mare de manipulare și inclusiv de fraudare a votului.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG