Linkuri accesibilitate

Autorităţile de la Kiev au spus că se vor opune solicitării administraţiei de la Tiraspol de a obţine statutul de observator la ONU


Autorităţile de la Kiev au spus că se vor opune solicitări administraţiei de la Tiraspol de a obţine statutul de observator la ONU, pentru că regiunea nu poate fi privită separat de Republica Moldova, se spune într-o declarație a deputatei Irina Friz, de la Blocul Petro Proroșenko, președinta comisiei pentru securitate națională și apărare din parlamentuleucrainean, citată de Moldpres. „În condițiile unei crize profunde a sistemului de drept internațional, ca rezultat al agresiunilor armate, al anexărilor, al negării suveranității și negării respectului unor state față de altele, e imposibilă acordarea unor statute speciale unor regiuni separatiste, care de facto sunt regiuni ocupate", a spus deputata de la Kiev. „Declarațiile șefului regiunii separatiste Vadim Krasnoselski reprezintă o nouă tentativă de a discredita și de a distruge sistemul de drept internațional, creând condiții pentru formarea mișcărilor separatiste în lume”, a mai spus Irina Friz. Deputata ucraineană s-a pronunţat şi pentru retragerea trupelor ruse de menținere a păcii de pe teritoriul din stânga Nistrului.

XS
SM
MD
LG