Linkuri accesibilitate

E Moldova mai multă în afară decît acasă? (VIDEO)


Vasile Botnaru în dialog cu economistul Vitalie Vovc și scriitoarea Maria Pilchin.

În mod tradițional, luna august presupune un inventar festiv al parcursului realizat de la proclamarea independenței încoace. Eu mi-am propus însă să abandonez careul triumfalist și să vă invit în culise. Acolo unde este mai lesne de înțeles ce se întâmplă cu noi și mai ales ce va să fie în următorul pătrar de veac și după.

Vasile Botnaru
Vasile Botnaru

Sper că nu-i doar senzația mea că Moldova e mai multă în afară decât acasă. Chiar cei care sunt acasă, uneori, se simt ca niște musafiri nepoftiți. Asta pentru că, pe de o parte, nu prea sunt agreați de putere, stingheriți, în plus, nu sunt bani pentru ei, dar și ei între ei, moldovenii care sunt acasă, nu prea se suferă, nu prea se suportă. Poate, zic eu, e o senzație neadevărată? Și totuși, o să pornesc de la această premisă – că lumea bună a plecat să-și caute rostul în altă parte pentru că nu și l-a găsit aici, în Republica Moldova, unde sunt mormintele înaintașilor și nucul de la poartă etc., etc. Despre asta încercăm să vorbim, dar nu neapărat prin prisma demografică, politică, socială, electorală, dar printr-o prismă mai neobișnuită – prin prisma literară, dacă vreți.

L-am invitat pe Vitalie Vovc, cel care se află cu traiul la Paris, dar mereu îl vedem atent la ceea ce se întâmplă acasă, și pe Maria Pilchin, cea care, deși este acasă, dar mereu este în altă parte, călătorind și fizic, dar și spiritual. Și Vitalie Vovc ne-a oferit un prilej deosebit de firesc – a lansat la Chișinău o carte, scrisă în limba română, firește. Domnule Vovc, dacă acceptați acest preambul al meu, vreau să vă întreb, dacă Dvs. sunteți acasă când vă aflați la Paris (cu tot cu familie, copii) și de ce această atracție și magnetism? Săptămânal interveniți cu un bilanț al săptămânii, v-ați făcut din asta o igienă, un tabiet, așa, absolut obligatoriu. De ce? Unii, dimpotrivă, vor să rupă aceste lianturi, vor să se integreze cât mai repede acolo unde sunt, ca să fie ai locului. Dvs. de ce faceți asta, sau cât de deliberată este această alegere?

Vitalie Vovc: „Grea întrebare, de fapt, fiindcă…”

Europa Liberă: N-avem de altele aici.

Vitalie Vovc: „Știu. De asta am și venit. Mă simt acasă la Paris, deci nu sunt persoana care nu se simte la locul ei acolo, la Paris. Acolo mi-am creat și înjghebat familia, am un serviciu, dar, în același timp, îmi asum totalmente condiția de emigrat. Asta face parte din mine și nu cred că este un lucru bun să-ți negi o parte din propria personalitate. M-am născut în țara în care m-am născut, am trăit în familiile în care am trăit, am învățat în școlile în care am învățat și asta face parte din o identitate întreagă a mea; identitate, probabil, acum dublă, dar încerc și eu, în măsura posibilităților, să-mi servesc țările, ambele.”

Europa Liberă: Dar nu vă intoxicați în mod deliberat? Nu luați niște toxine în sânge în felul acesta?

Vitalie Vovc: „Nu, deloc. Psihanaliștii, în mod special, au o mantră; zic ei că, pentru a te vindeca de o boală, trebuie întâi să o conștientizezi. Eu trăiesc foarte bine cu identitatea mea; trăiesc foarte bine în pielea mea; știu cine sunt și de unde vin; știu unde am ajuns și, în funcție de asta, încerc să-mi construiesc zi la zi zilele, săptămânile, lunile, anii ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Doamna Pilchin, Dvs. ați citit astă-noapte, pregătindu-vă de emisiune, o bună bucată din cartea lui, ca să aveți o imagine corectă. Cât de adevărată este optica lui Vitalie Vovc despre ceea ce este aici? Cât de ancorată în trecut este ceea ce observă Vitalie?

Maria Pilchin: „Să știți că ce m-a surprins în cartea lui Vitalie Vovc a fost un fel de autenticitate, pe care el a exportat-o de aici la Paris și îi lipsește un soi de disimulare, pentru că noi când plecăm undeva, începem să ne construim. Un intelectual parizian care, într-un fel, încearcă să-și, cum spuneați și Dvs., să-și taie rădăcinile, ca să devină acolo un produs. Or, Vovc e un soi de etnolog, doar că el nu este Levi Strauss care pleacă la sălbatici să-i studieze, ci este etnologul din cadrul tribului, pentru că el chiar are acest cuvânt în carte – tribul meu –, care pleacă la Paris ca să povestească despre acest trib. E și o scanare foarte curioasă, deși textele pe care-și propune să le scrie nu au ambiția marii proze sau a eseului, să zic eu, filosofic. Nici pe departe. Și totuși, are și o dexteritate care pe mine m-a enervat la un moment dat, pentru că el știe să-ți intre cumva în țesutul cărnii tale intelectuale, să-ți bage cuțitul și încă să-l mai și întoarcă o dată, de două ori, pentru că este…”

Europa Liberă: Asta deja e cronică literară, eu, totuși, vreau să vă întreb: Din punctul Dvs. de vedere, care sunteți mai mult acasă decât în afară, cât de adevărată este analiza lui, când el face observațiile din terenul părăsit pentru terenul părăsit?

Maria Pilchin: „Asta voiam să vă zis. E atât de adevărată, încât doare, doare, înțelegeți? Pentru că, totuși, el e plecat dincolo și există o doză de detașare și în momentul în care tu, cel care ai rămas aici și ți-ai asumat această rămânere, citești această detașare și vezi că este adevărată, adică dai afirmativ din cap și, totodată, nu vrei să fie adevărat. Pentru că e un soi de râsu’-plânsu’ în această carte, un soi de tragicomedie, dacă vreți, e omul care permanent revine și vorbește despre psihologia emigrantului, care este între două lumi, între două țări. El a spus astăzi țările mele, da? Și el vine și, pe de o parte, este izbit de realitate, de mizerie, de impasul în care suntem și, pe de altă parte, el nu se poate rupe de aici, pentru că aici îi stau rădăcinile și este, dacă vreți, bildungsțara lui, este spațiul care l-a determinat, l-a format și el nu poate să scape de ea.”

Europa Liberă: Vitalie, acum autoanaliza à la Pavlov, care observa ce se întâmplă cu membrele lui când moare, păstrând proporțiile. Ce atuuri ai dumneata, ca migrant, ca emigrant, cum ai spus? Eu aș putea, de exemplu, așa repede să spun: dependența de autorități, că noi, aflându-ne aici, parcă te temi și de agentul de circulație și când iese un nacealnik în fața ta. Ce atuuri, în general, ai dumneata, ca să fie optica dumitale mai adevărată, decât optica mea, căci de ce am pornit de la premisa că uneori Moldova e mai mult în afară și poate ar trebui să-i ascultăm pe ei mai mult? Dumneata ești unul dintre ei.

Vitalie Vovc: „Am două atuuri, cred eu, principale. După asta, putem să găsim și altele. Primul este că eu am răgazul de a ieși din această mare, ocean, din acest lichid care este realitatea Republicii Moldova; eu plonjez acolo din când în când și, după aia, ies la suprafață și mai respir altceva. Nu zic că-i mai bine sau mai rău, dar e altceva, e alt mediu. Și al doilea atu e că viața mea nu depinde de ceea ce scriu sau de opinia mea. Eu nu-mi câștig prin asta pâinea, deci, eu am un serviciu care este complet deconectat de activitatea mea de publicist, editorialist, scriitor, orice. Am o viață socială care este alta și asta îmi permite să privesc lucrurile puțin mai detașat.”

Europa Liberă: Deci, detașarea?

Vitalie Vovc: „Îmi permite să am răgaz pentru reflecții și să mă gândesc de ce-i așa, și nu invers. Și mai ziceam de asta și în carte undeva ziceam: „Condiția emigratului este una specială, el își pune întrebări întotdeauna”. Deci, lucrurile pe care noi le vedem, le trăim cotidian nu ne marchează și nici nu atragem atenția asupra lor. Uite, spre exemplu, un englez nu s-a întrebat niciodată de ce la el în țară se circulă pe stânga, și nu pe dreapta? Or, atunci când un emigrant vine în Anglia, se întreabă: „Dar de ce?” Și atunci caută răspunsul. Și sunt foarte multe lucruri din astea care m-au intrigat – atât în Franța, cât și în Republica Moldova. După ani de trai în alte părți, de ce se întâmplă într-un anumit fel, și nu în alt fel? Și mai este un lucru: moldovenii, așa cum sunt ei, deîndată ce nimeresc în altă țară, devin alții, printr-o minune. Chestia asta m-a fascinat întotdeauna. De ce noi, toți împreună, aici, acasă, nu reușim să construim ceva altfel? Ceva cum e, nu știu, în Franța. Dvs. cunoașteți această țară, nu știu, în Germania, în Austria, sunt țări diferite, dar oricum fiecare când vine de acolo zice că am vrea o țară ca afară. Și, uite, toți împreună aici adunați în Republica Moldova ceva ne încurcă, ne împiedică.”

Europa Liberă: Există ipoteza că pe parcursul mai multor valuri de epurări s-a ras exact stratul care trebuia să producă genul acesta de elite administrative, politice. Acum, judecând după plecarea Dvs. și a multora care gândesc ca Dvs., continuă, de fapt…

Vitalie Vovc: „Din păcate…”

Europa Liberă: …extirparea stratului acesta fertil. Acceptați așa o ipoteză?

Vitalie Vovc: „O accept și chiar am și scris despre asta recent într-un articol. Noi suntem o țară care în decurs de mai puțin de 100 de ani, totuși, să ne gândim la asta, în mai puțin de 100 de ani am pierdut de două ori cam o treime din populație. Perioada ’40-’50, perioadă tragică, dramatică pentru Republica Moldova și, uite, perioada asta post-independență, exodul acesta care s-a accelerat începând cu anii 2000, noi iarăși am pierdut o categorie importantă a populației, numeric, dar și valoric. Nu vreau să zic că acei care au rămas sunt mai buni sau mai răi; nu, nu este adevărat, dar am pierdut iarăși din categoria persoanelor care trebuie să producă ceva. Exact cum spuneți Dvs., noi am pierdut, practic, o treime din această categorie. Din nou, la o depărtare de mai puțin de 100 de ani. Pentru o țară, oricare ar fi ea, e o dramă și o tragedie pe care noi nici nu o realizăm încă.”

Europa Liberă: Da, cu reverberații în timp. Doamna Maria Pilchin, noi mai cunoaștem niște exemple – Tatiana Țîbuleac sau la Londra niște oameni. Totuși, e cu semnul plus sau e cu semnul minus sau nu e neapărat să punem semne? Încercarea asta de a rămâne moldoveni, de a păstra identitatea, nu știu, șnurul acesta pe care e însăilată mărgica asta moldovenească, pornind de la experiența noastră de percepție a migranților care în locul acesta începe, de exemplu, de la belaia gvardia, care s-au dus mânați de bolșevici, aveau nostalgia asta firească după țara ocupată de bolșevici. Astăzi, migrații care pleacă, noi îi numim „migranți de muncă”, cum îi vedeți Dvs. ca un antropolog?

Maria Pilchin: „Bine, nu sunt un antropolog, dar hai să zicem, un om de cultură. Până la urmă, în viață totul ține de alegere. Este și o poveste de alegere. Acești oameni au făcut această alegere, pe care noi putem s-o condamnăm, s-o analizăm, dar orice acțiune are o cauză, da? O rădăcină a lucrurilor. Eu cred că în ultimii 200 de ani chiar, Moldova sau Basarabia, hai să-i spunem în sens istoric, este un teritoriu din care s-a tot plecat. Și aceste schimbări au explicațiile lor istorice, geopolitice, pe de o parte, pe de altă parte, și scriam într-un eseu, este și o poveste de mentalitate și de identitate. Spunea Vitalie: „De ce acolo suntem atât de buni, și nu putem să facem aceasta aici?” Pentru că ni s-au cam tăiat stejarii, așa am și scris undeva și, respectiv, ceea ce suntem noi, mai ales după 1812, suntem niște lăstari, iar lăstarii, curios, unii chiar au reușit să ajungă iarăși stejari. Și iată aici eu aș înclina balanța în partea cealaltă, să zic că avem un cod genetic foarte rezistent, pentru că demult am fi putut să fim asimilați și deformați.”

Europa Liberă: Adică, ghinda nu s-a pierdut?

Maria Pilchin: „Nu s-a pierdut, da, ADN-ul. Ce i se întâmplă imigrantului, după cum văd eu? Sunt două categorii, poate mai multe, dar hai așa simplist să spun. De exemplu, am fost la Paris și am cunoscut familia lui Vitalie și m-a mirat și nu pot să zic că m-a bucurat, dar m-a bucurat cumva, într-un soi de egoism de acesta de identitate națională, că fiul lui cel mic, mezinul, știe mai bine românește, decât franceza, pentru că în casă ei vorbesc româna. E o chestiune de alegere, o alegere glotică a părinților. Or, sunt cred că părinți care din start, ajungând acolo, neagă tot ce au adus în această valiză identitară, pentru că în această valiză identitară sunt frustrările, sunt supărările foarte de înțeles ale omului care ajunge acolo.”

Europa Liberă: Italia e plină de exemple de astea și copiii care se duc cu părinții în Italia foarte repede scapă de valiza asta tocmai pentru ca să devină italieni veritabili cât mai rapid, în următoarea generație.

Maria Pilchin: „Exact. Este și o miză greșită, să știți, pentru că în momentul în care copilul tău este doar un italian ca toți ceilalți, el nu are o poveste de identificare. Or, chiar și într-o eventuală angajare, el ar putea să scrie în CV că știe română și rusă. De ce să nu fie și acest moment?”

Europa Liberă: Fiindcă renunță la atuul acesta.

Maria Pilchin: „Acum vorbește economistul din mine…Este o chestiune de prea multă maleabilitate a basarabeanului, dacă vreți, și în acest sens. Foarte repede ne oferim, foarte repede ne asimilăm, să zic, pentru că…”

Europa Liberă: Deci, aici o N.B., trebuie să atrag atenția: Dvs. pledați pentru păstrarea acestei valijoare, inclusiv cu apartenența la Est…

Maria Pilchin: „Exact. De ce nu?”

Europa Liberă: …și eu trebuie să vă dau dreptate, pentru că fiica mea, când în CV scrie că e din Est și cunoaște rusa, acesta-i un atu…

Maria Pilchin: „Păi, da.”

Europa Liberă: …dar prețul pe care îl plătește, și o să-l întreb pe Vitalie dacă e adevărat, accentul și Estul trezesc uneori ridicatul din sprâncene. Zice: A, tu ești de mâna a doua, mai stai la coadă… E adevărat?

Vitalie Vovc: „Nu știu. Personal, nu m-am confruntat direct cu asemenea discriminare, hai să-i zicem pe nume, totdeauna…”

Europa Liberă: Dar ca să iei un job bun, totuși, trebuie să fii întâi de toate britanic și după asta din Est?

Vitalie Vovc: „Eu am fost angajat nefiind încă francez. Deci, compania a avut nevoie la un moment dat de competențele mele și a plătit și bani statului francez…”

Europa Liberă: Deci, competențele contează?

Vitalie Vovc: „În cazul meu așa a fost. Compania a plătit bani pentru ca să regularizez un anumit statut, fiindcă tocmai atunci treceam de la statutul de student la salariat… Deci, sunt acolo niște chestii…”

Europa Liberă: Pot să vă întreb ce faceți, ce meserie faceți?

Vitalie Vovc: „Sunt consultant în organizări, în organizări de fluxuri de vânzări pentru grupuri din industria chimică. Deci, o activitate care este complet de-corelată de postura în care mă cunoașteți în Republica Moldova. Activez în domeniul privat, la o firmă care face consultanță în marketing.”

Europa Liberă: Dar cu alții, poate ați auzit, totuși, există o atitudine de asta rezervată când ești nici măcar din România, dar de undeva dintr-un spațiu dominat de ruși sau post-sovietic, cu niște apucături bizare?

Vitalie Vovc: „Da. Vedeți, Franța e o țară mai specifică. Aici, emigrația, imigrația majoritară în Franța nu este din Europa de Est. Și atunci când ea vine din alte zone – din Magreb, din Africa, atunci europenii din Est, fiind minoritari față de aceștia din urmă, ei devin simpatici. Dacă e să revenim la chestiunea identitară, într-adevăr, apare o mică problemă, să-i zic eu, atunci, în special, în raport cu România. Sunt mulți cetățeni români care au plecat în Occident din categorii sociale, zic eu așa, foarte vulnerabile și, uite, populația asta a fost întâmpinată cu mai multe reticențe, ceea ce face că mulți dintre basarabenii noștri nu se mai prezinte drept români, ci se prezintă drept moldoveni sau basarabeni, pentru a evita reacții negative sau glume de prost gust, ceva de genul acesta.”

Europa Liberă: Dar acasă, în Basarabia, la românii adevărați, asta trezește o nemulțumire – cum adică, voi nu vreți să vă declarați români?

Vitalie Vovc: „Nu că nu vrem. E o chestie de adaptabilitate. Până la urmă, moldovean înseamnă român pentru acela care înțelege, da? Eu sunt bălțean și fiind bălțean sunt moldovean sau basarabean; fiind basarabean sunt moldovean și fiind moldovean sunt român.”

Europa Liberă: Gradual?

Vitalie Vovc: „Da, în fine.”

Europa Liberă: Am o întrebare neplăcută, ca de obicei. Auzim reproșul tradițional românesc: „N-ați stat să mâncați salamul cu noi” și acum se repetă, în Basarabia deja: „Ce drept aveți voi să ne învățați cum să trăim? Ce drept aveți voi chiar să votați? Ce drept aveți voi să revendicați un deputat în Parlament, dacă nu stați cu noi să puneți umărul, să trăiți în mizeria de aici?” Dvs. cum vă simțiți atunci când auziți și ce răspunsuri aveți pentru oamenii aceștia?

Vitalie Vovc: „În primul rând, sunt cetățean al Republicii Moldova, nu am renunțat la cetățenie și nu am de gând să renunț la această cetățenie.”

Europa Liberă: Da, dar nu mergeți cu marșrutka la serviciu, să mirosiți toate miasmele.

Vitalie Vovc: „Eu nu vreau să revin asupra subiectului acesta, fiindcă este un subiect într-adevăr supărător, dar haideți să ne aducem aminte de structura PIB-ului, OK? Deci, atunci când cetățenii din Republica Moldova acuză emigrații, ceea ce ați spus Dvs., și sunt lucruri și mai urâte uneori, ar trebui să se uite pe cifre, în primul rând.”

Maria Pilchin: „Remitențe…”

Vitalie Vovc: „Vorbim de remitențe, și nu doar de remitențe. Asta nu înseamnă că emigratul are automat dreptul să vină și să se bată cu pumnul în piept că țara asta se ține pe mine, eu vă trimit bani. Nu este adevărat, pentru că o altă a PIB-ului este făcută aici, acasă, dar trebuie să ținem cont de faptul că, exact cum ați spus Dvs. în preambul, Republica Moldova nu mai este încadrată într-un teritoriu strâmt. Dacă am vorbi despre trei-cinci la sută de emigrați, la fel precum există în toată lumea – mulți francezi pleacă să-și încerce norocul în alte țări, în Statele Unite, în Asia acum sunt oportunități, oriunde, dar întotdeauna acest procentaj rămâne marginal. Noi, în Republica Moldova, am atins niște cote ale emigrației incredibile; nu mai știu acum statistici, nu-mi aduc aminte, dar suntem printre țările de top la acest procentaj.”

Europa Liberă: Și-i periculos acest lucru?

Vitalie Vovc: „Pentru Republica Moldova nu doar că este periculos, este un epitaf, dacă doriți. Asta e, până aici am mers. Adică, mai departe cum trăim? Mai departe cum inversăm noi curba asta demografică? Orice sistem economic în ziua de azi se menține pe demografie, în primul rând. Trebuie să existe o clasă care muncește, care creează bunuri și printr-un fel sau altul, statul își asigură funcția de repartizare. Deci, ia de aici niște bani de la acești care creează, prin impozite, prin alte modalități, le redistribuie, faimoasele funcții regaliene ale statului – le plătește pensii la acei mai bătrâni, ca să fiu mai explicit…”

Europa Liberă: Face condiții pentru regenerare?

Vitalie Vovc: „Da, învață copiii, îi mai lecuiește din când în când pe acei care mai șontâcăiesc. Deci, plătește poliția, armata etc., etc. La urma urmelor, și aceiași deputați sau guvernanți sunt plătiți tot din impozitele noastre. Ei bine, la un moment dat, dacă această tranșă de oameni creatori, de oameni care creează valori nu mai există ori se subțiază și din urmă nu vine alta, fiindcă noi putem vorbi și de o parte ciclică, să zicem, cum a fost în Franța. În Franța e un ciclu, e o perioadă, baby boom se cheamă, de după al Doilea Război Mondial, care revine, deci, demografic ea revine. Uite, generația baby boom ajunge, generația baby boom acum iese la pensie, generația… Deci, asta se simte, dar e ciclică, deci se regenerează. Noi am pierdut și capacitatea asta regeneratoare. Priviți acum numărul copiilor. E în scădere și e în scădere permanentă.”

Europa Liberă: Baby boomul moldovenesc ar fi fost în ’91…

Maria Pilchin: „Nu, nu, în anii 80…”

Vitalie Vovc: „Sfârșitul anilor 80…”

Maria Pilchin: „Vă spun eu, că vin din sistemul universitar și numărul studenților îmi spune…”

Europa Liberă: Am înțeles. Să-și termine Vitalie ideea. Și?

Vitalie Vovc: „Noi nu avem soluții. Deci, Republica Moldova ca să existe ca stat independent, eu nu vorbesc acum de identități nu știu care…”

Europa Liberă: Uniri…

Vitalie Vovc: „,Da, uniri, chestii din astea. Să reziste ca stat independent va avea nevoie în viitorul cel mai apropiat, dar și astăzi are nevoie, vedem cât tam-tam se dă de fiecare dată când vorbim despre finanțări din exterior, va avea nevoie de resurse și resurse mari atât financiare, cât și umane.”

Europa Liberă: Pe care acasă nu le are?

Vitalie Vovc: „Pe care acasă nu le are. Deci, ea trebuie…”

Europa Liberă: Și asta o spune nu scriitorul Vitalie Vovc…

Vitalie Vovc: „Asta o spune economistul.”

Europa Liberă: …dar o spune economistul care mai sus a zis că se pricepe. Maria Pilchin, Dvs., dacă stați și auziți vorbind cineva la telefon în halul acesta: „Da’ ce mai vor și ăștia care au plecat?”, cum i-ați răspunde lui tanti aceasta?

Maria Pilchin: „Știți, eu de felul meu sunt, pot să zic, am viziuni poate chiar radical-liberale și eu consider că omul face ceea ce consideră el că e bine pentru el, bine, dacă nu încalcă prin asta legea sau drepturile cuiva…”

Europa Liberă: Adică, nu chiar până la anarhie?

Maria Pilchin: „Nu până la anarhie, exact. Dacă au plecat, au avut motivul și știu o mulțime de cazuri dintre prietenii mei… Vreau să vă zic că eu sunt generația care a plecat – prietenii mei au plecat, colegii mei au plecat, iubiții mei au plecat. Eu am ales să rămân. Dacă o să mă întrebați de ce, poate vă povestesc. În momentul în care cineva ar spune așa, mi-ar părea o persoană foarte comodă, în primul rând, comodă în modelul existențial, pentru că a ales ea să rămână, îi condamnăm pe acei care au plecat. Ori, ceea ce spunea Vitalie pe PIB, e foarte funcțional și pe alte modele sociale, chiar și în cultură. Noi toți facem o cultură, da? Vitalie scrie o carte la Paris, și eu scriu o carte la Chișinău. Și iată aceste două cărți s-ar putea întâmpla să contribuie la ceea ce vom numi noi peste ceva ani literatură basarabeană. De ce aș pretinde eu ca scriitoare că doar eu am dreptul să scriu, și nu Vitalie Vovc, nu Tatiana Țîbuleac și nu alții? Pentru că am rămas în Republica Moldova? S-ar putea întâmpla să văd eu anumite lucruri care le scapă lor de acolo, de la Paris.”

Europa Liberă: Și invers.

Maria Pilchin: „Și invers, exact. Iar această complementaritate asigură o decurgere firească, organică a lucrurilor. Noi am cam stat închiși, mi se pare, vreo 70 de ani. Mare cultură, nici economie mare n-am făcut.”

Europa Liberă: Mă iertați că o să plonjez de la cartea pe care o scrieți Dvs. la closetul basarabean. Din păcate, ăștia care rămân și bombănesc că, vezi, Doamne, cei care au plecat nu prea au drepturi să ne învețe cum să trăim, poate nu observă că e timpul closetul acesta să nu mai stea lângă parcela cu pătlăgele? Ei nu observă ce se întâmplă cu Nistrul acesta care-i poluat de Soroca, de Dubăsari, de cine vreți. Și poate basarabenilor e timpul să li se spună: „Măi, poate numai din migranți să facem un parlament, pentru că ăștia prea sunt furăcioși, prea corupți, prea dependenți, în general, de obscuritatea locului?”

Maria Pilchin: „E adevărat. Cu o condiție – dacă imigranții revin să facă un parlament, să nu se întâmple ca în situațiile în care cei care revin din Italia și intră într-un bar și scuipă semințe pe jos și barmanul se întreabă: „De ce în Occident nu faceți chestia asta, și aici iarăși, moldoveni?” Ceea ce spunea Vitalie mai sus. Adică aceste duble standarde care, probabil, unora le rămân și dincolo când pleacă; adică, acolo e o legislație occidentală și ei se conformează, iar când vin acasă, de fapt, știu că se poate.”

Europa Liberă: Nu mă determinați să cred că-i prokleatîi locul acesta.

Maria Pilchin: „Nu…”

Europa Liberă: Nu chiar așa?

Maria Pilchin: „Nu, nu sunt atât de fatalistă. Eu cred că e o chestiune de societate imatură. Noi suntem, cum spune permanent Iulian Ciocan, o tranziție interminabilă. Iată, noi suntem în această tranziție și unora dintre noi chiar le vine foarte bine. Dvs. știți ce averi au făcut unii prin anii ’90 prin simpla lipsă a legislației vamale?! Ei n-au încălcat nicio lege; ei au adus și au pus la cale niște afaceri, pentru că nu exista o legislație. Și astăzi pe multe lucruri nu există legislație.”

Europa Liberă: Dar știți Dvs. ce averi s-au făcut pe repatriere? Când s-a convertit, de fapt, spiritul românesc, național, domnule, de repatriere, au cărat casa după ei de câteva ori. Vitalie știe, probabil.

Vitalie Vovc: „Da, știu, fiindcă era o nebunie. Atunci, toți încercau să vândă dreptul acesta de repatriere, să-și facă cetățenia și după asta să vândă. Aveau dreptul să aducă niște mașini, niște chestii, fără a plăti taxe în România.”

Europa Liberă: Da, da, da, tot ce a agonisit pe parcursul vieții putea să mute în România fără taxe.

Vitalie Vovc: „Da, într-adevăr, e o poveste destul de curioasă și hazlie, tragicomedioasă.”

Europa Liberă: Apropo de chestia asta – de ce noi nu știm să abordăm hibele noastre un pic mai ironic, un pic mai à la Kusturica?

Vitalie Vovc: „Fiindcă nu ne dăm seama de ele.”

Maria Pilchin: „Dacă se poate, aici voi…”

Vitalie Vovc: „Noi ne luăm prea în serios.”

Maria Pilchin: „Exact.”

Vitalie Vovc: „Noi facem niște lucruri care par ridicole din exterior, și noi le luăm în serios. Deci, noi trăim chestia asta, o trăim în modul cel mai serios. Când facem o prostie acolo, când ne ciondănim, nu știu, de la un cinci lei, de la un zece lei, noi o facem cu toată seriozitatea. Și asta e ridicol când apare dintr-o parte, da, e ridicol.”

Maria Pilchin: „De fapt, eu cred că asta este provincia. Foarte mult timp am crezut că a fi provincial înseamnă a nu avea o pregătire. Astăzi am ajuns la concluzia că a fi provincial înseamnă să fii pregătit, să fii chiar profesionist în domeniul tău, dar să faci totul de o manieră și, ceea ce spune Vitalie, această seriozitate sau eu aș spune această luare…”

Europa Liberă: Gravitate…

Maria Pilchin: „Da, gravitate, ponderea, pe care tu ți-o induci și o reflecți celor din jurul tău care să te ia foarte în serios ține de provincialismul nostru, pentru că, totuși, suntem micuți și suntem micuți la toate domeniile, că e vorba de economie, PIB, că e vorba de literatură. Chiar luna aceasta am constatat că foarte multă lume din acest spațiu interriveran care sunt trei județe românești, dacă vreți, stau într-o postură de… nu știu, de parcă am fi într-o literatură franceză cu câteva secole de tradiție și asta se întâmplă la toate nivelele. Doi. E foarte multă gerontocrație și să nu vă supărați pe mine. Și gerontocrația…”

Europa Liberă: Eu nu intru încă în categoria respectivă?

Maria Pilchin: „Fiți atenți, voi da o definiție. Gerontocrația nu ține de vârstă, gerontocrația ține de o ierarhie structurată anapoda și foarte defectă. Știți în ce sens, mă refer? De exemplu, generația anilor ’80, în cultură zic, care s-a raportat foarte, să zic, liberal la cei care erau mai mari ca ei, astăzi se comportă exact de aceeași manieră. Atâta timp cât va exista acest lucru, eu cred că și closetul de lângă parcela cu roșii, și closetul din economie, transporturi, cultură va fi tot acolo. Probabil că nu se vrea o schimbare. În sens cultural, de exemplu, eu am constatat că foarte mulți intelectuali de la noi nu se vor integrați nicăieri. Se simt foarte bine în această situație de criză. Apropo, criza, că vorbește Vitalie în cartea lui despre cuvântul acesta, criză, în capitalismul francez, e un termen funcțional în toate domeniile, criza e o dimensiune foarte convenabilă pentru cei care vor să conducă. Puterea e mână în mână cu criza, cu frica, cu anxietatea.”

Europa Liberă: Zidul acesta, dacă n-o să fie spart de o generație îndrăzneață, chiar nu avem nicio șansă.

Maria Pilchin: „Vă spun eu care e problema. Această tânără generație este coruptă. Foarte mulți colegi de-ai mei care au…”

Europa Liberă: Se lasă coruptă?

Maria Pilchin: „Se lasă. Toată lumea se lasă. Ține de preț. Știți, nu există oameni care nu se vând, există oameni care plătesc puțin. Foarte mulți colegi de-ai mei, pe care au i-am cunoscut în diferite proiecte când eram elevă, studentă au intrat în diferite structuri și nu s-a întâmplat nimic. Eu știu…”

Europa Liberă: Vă referiți la partidele care îi corup?

Maria Pilchin: „Partide, ministere, departamente, tot ce doriți. De ce sunt apolitică? Pentru că în momentul în care voi pactiza politic, să nu mă mai chemați în emisiune; mă veți saluta și…”

Europa Liberă: Eu poate o să am norocul să nu se întâmple asta. Vitalie?

Vitalie Vovc: „Noi am asistat la o constituire foarte rapidă post-independență a unei noi elite – elită economică, elită culturală. În toate domeniile s-au constituit niște caste. Și atunci, aceste caste, odată constituite, se protejează, se protejează cu atât mai mult, încât se simt vulnerabile și nelalocul lor, deci, nu-și simt legitimitatea și atunci își protejează situația dominantă într-un anumit domeniu. Fiecare unde știe; în economie, acela a închis robinetul de peste tot, în politică iarăși același lucru se întâmplă. Se întâmplă, probabil, și în cultură, dar cultura prin definiție este un spațiu permeabil, deci, acolo nu prea ai cum să strângi șuruburile, dar să vedem, de exemplu…”

Maria Pilchin: „Slavă Domnului…”

Vitalie Vovc: „Da, slavă Domnului. Și de aici vine și importanța culturii și a tuturor evenimentelor culturale. Cultura se autoimpune. Deci, vrei, nu vrei, nu ai cum s-o limitezi. Exemplul cel mai bun este casta judecătorilor. Astăzi, judecătorii, când te uiți cine sunt recrutați în judecătorii, în procuraturi sunt doar fii și fiice de judecători. La un moment dat, la universitate ei nu plăteau, nu plăteau contractele, fiindcă sunt fii și fiice de judecători. Și tot așa…”

Europa Liberă: Replica a fost că, dacă sunt dinastii de cizmari, de ce n-ar fi și dinastii de judecători?

Vitalie Vovc: „Păi, dinastie, dar să fie dinastie…”

Maria Pilchin: „Meritocratică.”

Vitalie Vovc: „…meritocratică. Adică, OK, mă duc eu să fiu cizmar sau…”

Europa Liberă: Am înțeles. Dvs., de fapt, confirmați ipoteza mea pe care poate n-am expus-o foarte clar, dar într-adevăr statul, eu n-am nimic împotriva statului, dacă el este funcțional și într-adevăr asigură o bătrânețe decentă, o maternitate ca oamenii, dar atunci când aceste caste, aceste pseudo-elite instrumentează, de fapt, statul, scot în față statul ca să mă prostească pe mine, eu să mă duc să-i apăr pe ei într-un război, dar ei în timpul acesta, de fapt, să facă bani pe mișmașuri care în 25 de ani au zis că statul este o vacă sacră, Doamne ferește nu vă atingeți de ea și Transnistria n-o dăm pentru că, vai de mine, asta-i integritate teritorială și eu când îndrăznesc să spun: dar statul nu este vacă sacră dacă nu poate să dea lapte cetățenilor, eu devin persona non grata și un fel de…

Vitalie Vovc: „Pentru stat…”

Europa Liberă: Da. Asta pe mine mă deranjează – îndărătul unui stat de carton, de fapt, cetățenii sunt nefericiți și noi nici măcar nu avem răbdare, curaj să vorbim despre asta.

Vitalie Vovc: „Sunt perfect de acord cu Dvs. Aș reveni la această idee de caste. Una dintre funcțiile principale – asta se găsește mai puțin prin cărți, este o concluzie la care am ajuns singur, prin mintea mea luminoasă și genială –, una din funcțiile primordiale ale statului este să aducă întotdeauna o forță intropică asupra sistemului, să influențeze un sistem, o piramidă societală pentru ca ea să nu fie stabilă. Din momentul în care această piramidă societală s-a solidificat, ceea ce s-a întâmplat deja în Republica Moldova, cu tot regretul, dar un copil care s-a născut astăzi la țară nu va deveni ceea ce am devenit noi aici toți trei. Nu mai poate, nu există un ascensor social în țara asta care să permită o fermentație totală, ca niște talente tinere să aibă posibilitatea să iasă la suprafață.”

Europa Liberă: Nici măcar dacă-i geniu în chimie?

Vitalie Vovc: „Nici măcar, fiindcă nu are posibilitate. Visul lui maxim e să mă duc la tata sau la mama la Italia sau la Moscova. Da, asta-i cam. Noi, uite, aici am ajuns.”

Europa Liberă: Și asta-i o piramidă deja solidificată?

Vitalie Vovc: „Da, este. În opinia mea văzută așa din exterior, este o piramidă deja solidificată. Or, dacă-i să revenim la niște concepte filosofice orientale – tot ce-i uscat se rupe.”

Europa Liberă: Dar n-o să explodeze dracului odată și odată? Doamna Maria Pilchin, ce ziceți?

Maria Pilchin: „Știți, acum cred că voi fi foarte poetă. Explodează. Și de cele mai multe ori atunci când nu se așteaptă aceste…”

Europa Liberă: Adică și măliga poate să facă o surpriză?

Maria Pilchin: „Da.”

Vitalie Vovc: „În primul rând.”

Maria Pilchin: „Până la urmă și măliga explodează. Apropo, mă gândeam… Întrebați de geniu… Să știți că odată m-am gândit la Eugen Doga care, totuși, este cine este, că e un copil de văduvă de război de la țară care, să știți, tot nu avea un ascensor social. Și totuși, există, dacă vreți, și eu la o anumită etapă a vieții mele…”

Europa Liberă: Dar condițiile au fost altele…

Maria Pilchin: „Stați un moment. Despre marele sine să vorbim, vorba lui Aureliu Busuioc. Au fost etape în viața mea, în biografia mea când și eu nu am putut să am un ascensor social – ai mei au divorțat, erau anii ’90, era foarte dificil. Or, se poate. Și eu sunt liberala care spune că piața se autoreglează întotdeauna, chiar și atunci când există scheme corupte, când există un stat care lucrează împotriva cetățenilor lui, s-ar putea duce naibii acest stat.”

Europa Liberă: Eu tot sper că aceste condiții nocive fac mușchi pentru generația asta în care Dvs. foarte sceptic ați spus că nu prea credeți și convingerea mea este că degeaba cei de la putere speră că un stat autocratic, opresiv este mai puternic. Democrația, până la urmă, este mai profitabilă. Este dificil de construit un stat democratic, pentru că trebuie să crezi pe bune în aceste reguli pe care le declari, pe care vrei să le impui altora, iar tu să fii în umbra castelului tău, de fapt, un tiran, de fapt, un antidemocrat, dar democrația își va croi drumul, doar că e nevoie de timp. Timp, așa ca în zicala britanicilor despre peluza Watch.

Doamnelor și domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi, la care au participat scriitorii Maria Pilchin și Vitalie Vovc. Ne reauzim duminica viitoare. Până atunci, ne puteți asculta zilnic, dimineața și seara, pe frecvențele care vă stau la îndemână sau, la orice oră, pe internet. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care o vom lua de la capăt. Pe curând!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG