Linkuri accesibilitate

„Trebuie să faci ce îți place și să fii înconjurată de oameni buni”


Jurnalul săptămânal cu Veronica Gherbovețchii.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:02 0:00
Link direct

Născută în 16 ianuarie 1985 în satul Slobozia Cremene, raionul Soroca. Master în jurnalism la USM. Absolventa SSAJ (2008). De atunci a fost angajata la Pro TV Chisnau. A fost purtător de cuvânt la guvern. In ultimul timp se regaseste in echipa TV8.

Luni

Am decis să-l țin acasă pe Alexandru pentru a vedea dacă nu va urca febra. În weekend făcuse aproape 37 de grade și m-am gândit să-l mai urmăresc. Din fericire, totul e bine. Copilul e sănătos și, ca de obicei, plin de întrebări. Perioada De ce-urilor mi se pare mai strașnică decât toate de până acum. –De ce bateria asta e așa de mica? –Care e frâna și care e accelarația? –De ce mașinile merg la roșu, iar noi la verde? Și asta nu se mai termină. Seara eram ca o lămâie stoarsă și răspundeam monosilabic, fără nicio inspirație. Din fericire, pentru ambii, Alexandru m-a lăsat în pace pentru că urma să plecăm la ziua de naștere a unui „titirez” pe nume Luka. Fuga după cadouri. Dar să merg la cumpărături însoțită de copil nu a fost o idee prea bună. Băiatul și-a pus vreo două jucării prin buzunare și alte câteva subsuoară. Cu greu l-am covins să le lase în magazin. Am luat și baloane, că așa a vrut omagiatul. Ieșind în stradă, câteva au fost luate pe sus de vânt, noroc de niște tineri care s-au chinuit să mi le aducă. Petrecerea, deși plină de copii, mi-a adus relaxarea de care aveam nevoie. Cu doamne ajută, ziua s-a încheiat, iar Alexandru a adormit.

Marți

La ora 8 și 15 minute închid ușa după ce Alexandru și Sergiu au plecat care la grădiniță, care la muncă. Azi sunt singură acasă. Trag cântarul, ascuns sub un dulap, mai la lumină să văd cât am adăugat. Sunt în 34 de săptămâni de sarcină și am pus deja vreo 10 kilograme. Multișor, în comparație cu prima sarcină. Dar le dau eu jos după. Citesc știrile dimineții, triste toate: copil omorât în bătaie de tată, un alt micuț căzut de la etaj. În partea a doua a zilei, m-am înarmat cu răbdare și am mers la Casa teritorială de asigurări pentru a depune dosarul ca să obțin indemnizația de maternitate. Am tot evitat acest moment, dar nu mai aveam încotro. Așa cum am intuit, a trebuit să stau în rând, cam 2 ore, timp în care au fost deserviți patru oameni. Când am ajuns la ghișeu ziua de muncă a persoanei care deservea era pe terminate. Cu chiu, cu vai, mi-a luat dosarul. Hu, bine că am scăpat. De CNAS, doar. Pentru că seara am trecut din nou prin testul întrebărilor De ce?. Când m-am văzut în pat, cu lumina stinsă, am răsuflat ușurată. Însă cel mic a început a căuta ceva sub plapumă. –Ce cauți, Alexandru?, îl întreb. –Coaja de la o bubiță. –Cred că e deja sub pat, îi spun ca să încheiem subiectul. –Da ce e sub pat?, se arată el nedumerit. –Coaja ta de la bubiță. –Care coajă, mama, care bubiță? Ei, ce sa mai adaug aici? Noapte bună!

Miercuri

De vreo cinci ani, ziua de 16 august e o zi deosebită. E ziua de naștere a unei femei-fenomen care mă inspiră tot timpul pentru că știe ce vrea și știe cum să obțină ceea ce vrea. Cine s-a mai gândit că atunci când a venit la examenele de final de la Școala de Jurnalism, iar eu căutam să văd dacă are celulită, în loc să-i ascult sfaturile, peste ani ea îmi va deveni unul dintre cei mai apropiați și de încredere oameni. Dna Angela, la mulți ani! Seara s-a încheiat frumos, cu discuții despre sursa frumuseții unei femei, dezbătută, desigur, între femei, la un pahar de vin, în liniștea nopții. Pe scurt, concluzia este că trebuie să faci ceea ce îți place și să fii înconjurată de oameni buni.

Joi

Să mă duc, să nu mă duc. Veșnica dilemă când vine vorba de a merge la sport. Am decis încă de ieri să ajung la o lecție de yoga pentru însărcinate. Cu greu, am renunțat la încă vreo oră, două de leneveala matinală și am mers la un centru unde se practică așa gen de exerciții. La ieșire, m-am convins că am luat o decizie foarte bună. Am cunoscut graviduțe active, am făcut schimb de opinii despre sarcină și ne-am dat întâlnire luni, dacă nu naște vreo-una, între timp. Au urmat plimbări la pas mic prin centrul istoric al Chișinăului, apoi am revăzut o bună prietenă, a cărei vacanță în Moldova e pe sfârșite, și care mi-a dăruit primele haine pentru mândra mea din burtă. Încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu noua îmbrăcăminte: de culoare roz, cu imprimeuri florale și cu multe volănașe. Spre seară, părinții socri, veniți de curând din Italia, ne-au invitat în ospeție și ne-au alintat cu diferite bunătățuri. Atacul din Barcelona ne-a întristat însă. Frântă de oboseală, am revenit acasă cu gândul că adorm imediat. Nici de data asta nu a fost cum am crezut: bunicuței care locuiește de-asupra noastră i-a venit fiica în ospeție, iar discuțiile dintre cele două au continuat mult după miezul nopții.

Vineri

După o noapte de insomnie, care mă chinuie de câteva luni deja, m-am trezit cu greu la 7 și jumătate să-l gătesc pe Alexandru pentru grădiniță. Tare greu se mai trezește, îmi seamănă. Am încercat mai apoi să mai trag un pui de somn, dar un sfredel m-a convins că înzadar încerc să adorm. Așa că după tradiționalul pahar cu lapte, amestecat cu cafea, am mers o fugă la birou pentru a-mi revedea colegii. Ca de obicei, toți munceau din greu, respectiv, discuțiile au fost scurte. După câteva ore, mi-am luat burta și m-am întors acasă. Mai aproape de 7 seara, am ieșit cu familia și rudele în oraș pentru a sărbători ziua bunicului Tudor, așa cum îi zice Alexandru tatălui socru. O dată-n viață faci 60 de ani! Alex l-a ajutat să sufle în lumânări, iar eu mi-am dorit să fim cu toții sănătoși, să ne vedem mai des și să depășim greutățile vieții cu demnitate și înțelepciune.

XS
SM
MD
LG