Linkuri accesibilitate

Purtătorul de cuvânt prezidențial Ion Ceban spune că apartamentul de 230 de metri pătrați din centrul capitalei i-a fost donat de părinți


Ion Ceban

Purtătorul de cuvânt prezidențial, Ion Ceban, care este și liderul consilierilor municipali socialiști din Chișinău, a primit un apartament de 230 de metri pătrați în centrul capitalei, dar a explicat într-o declarație făcută „Ziarului de Gardă” că i-a fost donat de părinți. Achiziția apare în actul de avere și interese personale pentru 2016 dat publicității de Autoritatea Națională de Integritate. Ceban spune că nu a plătit nimic pentru apartamentul cu o valoare cadastrală de aproape un milion de lei și că, până a-i fi donat, imobilul era trecut în declarația de avere a mamei sale. Publicarea declarațiilor de avere și interese ale demnitarilor pe anul trecut a început luna aceasta, dar verificarea lor întârzie pentru că Autoritatea Națională de Integritate creată cu aproximativ un an în urmă încă nu are președinte.

XS
SM
MD
LG