Linkuri accesibilitate

OSCE a condamnat un atac asupra unui jurnalist de investigație din Kosovo


Parim Olluri

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa a condamnat un atac asupra unui jurnalist de investigație din Kosovo, spunând că a fost un atac împotriva libertății presei. Jurnalistul Parim Olluri al cărui portal Insajderi relatează despre cazuri de corupție printre demnitarii kosovari a spus Europei Libere că a fost bătut de trei atentatori necunoscuți, în apropierea casei sale, miercuri seara. Președintele Hashim Thaci a scris pe pagina sa de pe Facebook că jurnaliștii nu trebuie să fie descurajați de asemenea incidente. Atacul a avut loc după ce Olluri a scris un editorial în care acuza de corupție foști comandanți ai Armatei de Eliberare din Kosovo considerați de mulți eroi pentru rolul jucat în războiul cu forțele sârbe din 1998-99.

XS
SM
MD
LG