Linkuri accesibilitate

Protest pe plaja municipală împotriva creșterii galopante a turismului la Barcelona


Aproximativ 100 de locuitori ai Barcelonei s-au adunat sâmbătă pe plaja municipală într-un nou protest împotriva creșterii galopante a turismului în orașul lor. Ei susțin că fluxul necontrolat de turiști a mărit prețul chiriilor, alungându-i pe locuitori din centru, de pe plajă și de pe faleză. Localnicii se plâng de asemenea de comportamentul huliganic al unor turiști. Associated Press scrie că primăria orașului Barcelona a reacționat până acum la asemenea proteste limitând pe cât posibil numărul de apartamente închiriate pe platforme online ca Airbnb. Tensiunile dintre localnici și turiști au provocat și acte de vandalism împotriva turismului în masă. Grupări radicale de stânga au blocat un autobuz turistic roșu, au distrus biciclete de închiriat și au scris „Turiști, plecați acasă!” pe clădiri.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG