Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Raluca Răducanu.

S-a născut în 3 decembrie 1983, la Ploiești, România. După studii universitare de sociologie la Universitatea București și post-universitare în cadrul École Doctorale Francophone en Sciences Sociales – Europe Centrale et Orientale, a activat în calitate de consilier pentru europarlamentari și pentru parlamentari români, pe teme ce țin de relațiile Uniunii Europene cu vecinătatea estică și de relațiile României cu statele vecine și cu Federația Rusă, alăturând-se, apoi, mediului analitic al societății civile.

Luni

Aproape august. Donald Trump a anunțat că va semna noile sancțiuni votate de Congres împotriva Federației Ruse, Angela Merkel solicită UE să contracareze sancțiunile americane deoarece afectează economia europeană, Vladimir Putin cere să fie expulzați 755 de diplomați americani de la Moscova, Rogozin se văicărește în continuare pe rețelele de socializare că a fost întors din gloriosu-i drum de „jivinile” române, Ambasada Federației Ruse la București transmite comunicate și cere lămuriri autorităților române pentru interzicerea avionului care îi transporta vicepremierul în Republica Moldova să intre în spațiul aerian românesc. Aparent, nu sunt singura care nu a plecat încă în concediu.

Deși cred că România a procedat corect, respectând sancțiunile europene și împidicându-l pe Dmitri Rogozin să ajungă la Chișinău, iar apoi la Tighina, îmi imaginez ziua în care Republica Moldova va fi pe picioarele ei și suficient de bine ancorată democratic astfel încât să poată spună ea singură „pe aici nu se trece” sau „aici nu se vine”. Știu că oamenii care pot face asta sunt acolo, nu încă în funcțiile potrivite, nu încă în prim-plan, dar sunt.

Am primit o jumătate de veste bună astăzi. O idee de proiect care s-a născut în weekend dintr-o conversație la un pahar de vin a fost primită cu încântare de finanțatori. Cealaltă jumătate de veste e că au cerut să fie depus în septembrie. Așa că august nu va fi, probabil, despre concediu.

Dar va fi despre teatru, atât cât se poate în afara stagiunii. În seara aceasta, „Revizorul” la Teatrul Național. Ar fi trebuit să fie, dar a fost doar prea puțin Cehov și prea mult bulevardier. Am plecat de acolo cu convingerea și mai fermă că singurul regizor care poate să surprindă toate nuanțele din esența autorilor ruși, pe scenele din România este Iuri Kordonsky.

Ajunsă acasă, cu o ureche la știrile de seară, aud că Donald Trump și-a concediat directorul de comunicare numit în urmă cu doar zece zile. Of, America!

Marți

Azi e august. Azi a fost despre bani. Mai precis, despre bani bine folosiți. Despre sms-uri de 2 euro trimise acum ceva timp, pentru Inima Copiilor, despre care am aflat că s-au transformat în cea mai modernă secție de terapie intensivă pentru copii, din sud-estul Europei. A fost construită într-un an la spitalul Marie Curie, după ce statul nu a făcut nimic timp de zeci de ani, deși România este țara cu cea mai mare rată a mortalității infantile din UE. Îți înveselește întreaga zi să afli cum, împreună cu alte sute de mii de oameni, ai reușit să salvezi în fiecare an câteva sute de bebeluși în stare critică.

Au mai fost multe azi, dar prefer să las ziua așa, ca o lecție despre solidaritate și despre foarte puținul care devine foarte mult.

În alt capăt al lumii, Rex Tillerson vrea ca Departamentul de Stat să își redefinească misiunea. În draft e doar promovarea securității, prosperității și intereselor poporului american la nivel global. A dispărut orice referință la democrație, pace, lume justă. Bani altfel cheltuiți - mai bine sau mai rău vedem anii următori, dacă draftul noii misiuni va rămâne așa. Pariez pe mai rău.

Miercuri

Azi a fost despre puncte comune. Despre găsirea lor.

Serbia, Republica Moldova și Ucraina au cel puțin patru lucruri în comun – se învecinează toate cu România, spun toate că vor să adere la UE, Federația Rusă este prezentă în fiecare, în forme și măsuri diferite, iar Bucureștiul susține integrarea europeană a tuturor. N-ar trebui să fie foarte greu să le incluzi pe toate într-un proiect. Numai că, în ciuda aparentei asemănări, deși actorii și practicile nu diferă prea mult, realitatea creată în teren are foarte multe tipicități locale menite să dea dureri de cap. Iar când ținta sunt comunități mici, lucrurile se complică și mai tare. Varianta ușoară ar fi fost renunțarea la Moldova sau la Serbia sau la Ucraina sau la două dintre ele, dar ce e prea ușor e în aceeași măsură plictisitor. Așa că azi a fost, în primul rând, despre găsirea acelui numitor comun care să ducă la eficiență în implementarea proiectului.

Și despre o zi istovitor de caldă, despre vânătoarea de umbră pe străzile încinse ale orașului, despre lucruri colorate, întâlniri neașteptate și cea mai bună înghețată din București. Pe Strada Episcopiei. Dar și despre dor. De omul acela lângă care soluțiile se găseau mai ușor, nu pentru că le-ar fi indicat întotdeauna, ci pentru că știa să asculte cu un fel de zâmbet neîndemânatic ascuns în privire – zici-tu-că-ai-nevoie-de-mine-dar-ar-trebui-să-te-vezi-cum-deja-găsești-singură-cea-mai-bună-cale. Uneori, însă, nimic nu e mai prețios decât oamenii aceia care știu cum să asculte.

To absent friends!

Seara i-a aparținut lui Dmitri Rogozin. A ajuns la mine știrea că a fost declarat persona non grata de autoritățile de la Chișinău. Am râs gândindu-mă la dorința de luni. Cred în continuare că mai e tare mult până departe, și că doar interesul electoral al elitelor politice de azi nu este cel care va duce Republica Moldova acolo. Dând Cezarului ce e al Cezarului, deși mulți au sărit să se încununeze cu lauri, aceștia ar trebui trimiși societății civile, pentru că acolo a fost inițiativa. Aceeași societate civilă pe care guvernarea încearcă să o discrediteze și să o lipsească de finanțare externă. Strașnică ironie...

Joi

Ziua condițiilor nefavorabile începută cu un mesaj primit la cafea, despre „martiriul” lui Igor Gamrețchi, despre blândețea justiției de la Chișinău cu cei care se supun intereselor politice și despre lașitatea altora, dispuși să sacrifice orice și pe oricine pentru propria libertate – chiar și familia. Așadar, vremea condițiilor nefavorabile pentru justiție în Moldova și ziua condițiilor nefavorabile vieții în România, colorată roșu-portocaliu de caniculă. Jumătatea norocoasă a oamenilor din Bucureștiul cuptor e plecată din oraș, cealaltă jumătate s-a ascuns de soare, fiecare pe unde a putut. Două întâlniri amânate pentru temperaturi mai prietenoase, așadar, și mai mult timp pentru terminarea unor rapoarte care mă așteptau de ceva timp.

Cel puțin așa credeam până când și tehnologia a hotărât să se alinieze condițiilor nefavorabile, declarându-mi război – androidul a început să insiste zgomotos că trebuie actualizat sistemul de operare, iar pentru asta mă sfătuia la fel de zgomotos să șterg o mulțime de fișiere. În cele din urmă, după vreo două ore de nervi și insistențe de ambele părți, el s-a actualizat, eu am păstrat cele două săptămâni în Oman. Sunt destinații și momente care te îmbogățesc atât de mult încât le vrei la o atingere distanță orice ar fi și pe oricâte alte dispozitive le-ai fi salvat. Măcar până la următorul drum.

Vineri

Văzută de azi, ieri a fost, de fapt, o zi foarte prietenoasă termic. Luptându-mă cu căldura din București, n-am putut să nu mă gândesc la bietul președinte al Republicii Moldova care îndură temperaturi nimicitoare în „Tegheran” pentru a dezvolta relații de prietenie care să asigure buna funcționare a economiei și bunăstarea cetățenilor moldoveni. Am citat aproximativ din înscrisurile acestuia pe Facebook. Sunt foarte curioasă cu ce reușite diplomatice va reveni de acolo, în contextul în care Republica Moldova nu are nimic din ceea ce îi este necesar Iranului în acest moment, iar diplomația iraniană nu este diplomația pe care să o poți păcăli că există interese comune dacă nu sunt. Poate, în schimb, să ofere nimicuri altor diplomați - ruși, de exemplu - cu care vorbesc la același nivel și care au nevoie de locuri sigure de întâlnire cu demnitari din Est, fie pentru a-i impresiona, fie pentru a-i ancora pe axe imaginare de dezvoltare.

În urmă cu un an un prieten din Chișinău care mă știe de ceva timp în Moldova mă întreba de unde interesul meu pentru Iran și relațiile de putere cu și din Orientul Mijlociu. Iată! Nu știi niciodată când îți bate Orientul Mijlociu la ușă.

Iar ca să păstrez tema, seara și săptămâna jurnalistică se încheie cu o prietenă care vine chiar de acolo. De îndată ce soarele ne va îngădui, să ieșim în oraș!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG