Linkuri accesibilitate

Moscova face un exercițiu de retorică după promulgarea noilor sancțiuni americane


Premierul Dmitri Medvedev vorbind în Duma de Stat
Premierul Dmitri Medvedev vorbind în Duma de Stat

Dmitri Medvedev: Sancțiunile sînt „o ilustrare a impotenței actualei administrații care a cedat puterea executivă Congresului, într-un mod umilitor”.

Statele Unite au „pornit un război comercial total cu Rusia” – acesta a fost comentariul premierului Dmitri Medvedev la scurt timp după ce președintele american a semnat, cu rezerve, legea prin care se impun noi sancțiuni Rusiei, pentru amestecul în alegerile prezidențiale americane din 2016 și pentru intervențiile din estul Ucrainei și Siria.

„S-au spulberat și speranțele unei normalizări a relațiilor cu noua administrația” de la Casa Albă a mai scris premierul Medvedev pe Facebook, deși președintele american Donald Trump a lăsat de înțeles că s-ar putea să nu aplice toate prevederile legii, tocmai pentru a lăsa o ușă deschisă diplomației. Dar Medvedev nu a ezitat să interpreteze semnarea legii de către Trump drept „o ilustrare a impotenței actualei administrații care a cedat puterea executivă Congresului, într-un mod umilitor”.

„Lumea politică de la Washington a învins în fața lui Trump. Chiar cu rețineri, președintele a fost obligat să semneze legea”, a comentat premierul rus.

Președintele american declarase anterior că legea ar avea multe lacune și că va obstrucționa capacitatea administrației sale de a negocia cu adversari străini. „Administrația mea va analiza cu atenție și respect preferințele exprimate de Congres în aceste prevederi și le va aplica într-o manieră conformă cu autoritatea constituțională a președintelui de a conduce în relațiile externe”, a spus Trump miercuri, în declarația publicată la Casa Albă.

În altă declarație, Trump a explicat însă că a semnat lege „de dragul unității naționale”. „Ea reprezintă dorința americanilor de a face Rusia să ia măsuri pentru îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite. Sperăm să existe cooperare între țările noastre în chestiuni globale majore, astfel ca aceste sancțiuni să nu mai fie necesare”, a mai spus Trump, adăugând că el, ca om de afaceri, este capabil să facă „târguri mult mai bune cu țări străine decât cu Congresul”.

La Moscova, premierul Dmitri Medved a deplâns și faptul că noua lege limitează posibilitatea președintelui americane de a ridica sancțiunile total sau partial fără aprobarea Congresului. „Acum, sancțiunile vor rămâne în vigoare zeci de ani, indiferent de componența viitorului Congres sau de personalitatea președintelui”, a mai scris Medvedev.

Pentru Ministerul de externe rus, noile sancțiuni sunt „periculoase” și diplomația rusă a avertizat că Moscova își rezervă dreptul de a replica mai dur, peste expulzarea celor 755 de diplomați americani, anunțată deja.

Un comentariu mai relaxat a venit din partea Kremlinului, unde Dmitri Peskov, purătorul de cuvânt al administrației Putin, a declarat că sancțiunile nu aduc nimic nou și că Rusia a lua deja măsuri pentru a le contracara.

În pofida noilor sancțiuni, dialogul diplomatic continuă: ministrul de externe rus Serghei Lavrov se va întâlni cu omologul său american Rex Tillerson la sfârșitul săptămânii, în marginea unui summit asiatic. Tillerson a declarat deja că vrea să continue colaborarea cu Rusia și că „nu este fericit” de impunerea noilor sancțiuni.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG