Linkuri accesibilitate

La protestul de la Chișinău a fost adoptată o rezoluție în care se cere abrogarea legii de schimbare a sistemului electoral (VIDEO)


Participanții la protest au cerut Uniunii Europene și Statelor Unite să sprijine în continuare democratizarea R.Moldova.

Participanții la protestul organizat la Chișinău de opoziția pro-europeană au pornit în marș trecând pe la sediul PSRM, la Procuratură, la ministerul de tnterne, la reședința Președintelui, și își încheie marșul la sediul Partidului Democrat.

Marșul a fost autorizat de primăria Chișinău, iar ordinea e asigurată de poliția municipală.

Oamenii scandează lozinci împotriva guvernării, împotriva președintelui Igor Dodon, cer abrogarea legii privind schimbarea sistemului electoral.

Înainte de marș, la un miting în fața parlamentului a fost adoptată o rezoluție în care se cere abrogarea legii de schimbare a sistemului electoral și au cerut Uniunii Europene și Statelor Unite să sprijine în continuare democratizarea Republicii Moldova, dar și să-i sacționeze pe acei deputați și partide care au votat schimbarea sistemului, inclusiv prin a le interzice să călătorească în spațiul european.

Urmatoarea acțiune de protest a fost anunțată pentru 17 septembrie, dar organizatorii nu au exclus că vor avea loc și pînă atunci demonstrații.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG