Linkuri accesibilitate

Senatorul republican Mitch McConnell: e momentul să se treacă la alte reforme importante


Senatorul Mitch McConnell.

După un nou eșec al republicanilor de a abroga sistemul de asigurări medicale creat de administrația Obama, liderul majorității republicane din Senatul american, Mitch McConnell, a declarat că este momentul să se treacă la alte reforme importante. Iar președintele Donald Trump a declarat că singura soluție acum este să lase Obamacare să „facă implozie”. Abrogarea sistemului medical numit „Obamacare” a fost una din principalele sale promisiuni în cursul campaniei electorale din 2016. Joi seară, trei senatori republicani au votat împotrivă abrogării sistemului de asigurări medicale. Printre acești, senatorul de Arizona, John McCain, recent diagnosticat cu un cancer cerebral. Potrivit Biroului pentru Buget al Congresului, dacă sistemul „Obamacare” este abrogat fără a fi înlocuit cu unul nou, 16 milioane de americani își vor pierde asigurările de sănătate până în 2016 iar costul polițelor de sănătate ar putea crește cu 20%.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG