Linkuri accesibilitate

Comisia Electorală Centrală a dispus încetarea pregătirilor pentru referendumul inițiat de Igor Dodon


Comisia Electorală Centrală a dispus încetarea pregătirilor pentru referendumul consultativ din septembrie, pe care intenționa să-l convoace preşedintele Igor Dodon după ce Curtea Constituțională a declarat decretul prezidenţial neconstituțional. Curtea fusese sesizată de Partidul Liberal și a decis că întrebările formulate pentru referendum depășesc competențele constituționale ale președintelui și, prin urmare, nu pot fi supuse unui referendum consultative.

Curtea a mai constatat că este contrar spiritului Constituției ca președintele, sub acoperirea sintagmei „probleme de interes național”, să inițieze un referendum care implică modificarea Constituției sau chestiuni ce țin de aprecierea științifică a mediului academic.

La referendum s-ar fi pus patru întrebări legate de extinderea prerogativelor prezidențiale, anularea legii prin sunt convertite în datorie de stat, creditele de urgență acordate de BNM celor trei bănci falimentare, reducerea numărului de deputați și studierea Istoriei Moldovei. Președintele Igor Dodon a calificat decizia Curții Constituționale drept o „sfidare a cetățenilor”.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG