Linkuri accesibilitate

Președintele R. Moldova va fi în regiunea transnistreană pentru 25 de ani de la inaugurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru


Președintele Igor Dodon

Președintele Igor Dodon a declarat duminică televiziunii ruse Rossia-24 că va fi săptămâna aceasta în regiunea transnistriană pentru a participa la celebrarea a 25 de ani de la lansarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru. „Pentru prima dată în 25 de ani, planific să particip la măsurile comune din Transnistria”, a spus Dodon. El a mai declarat că intenționează să decoreze, cu acest prilej, atât militari moldoveni, cât și militari ruși și membri ai forțelor transnistrene, „dacă aceștia vor fi de acord”. În interviul cu televiziunea oficială rusă, șeful statului și-a repetat criticile față de o declarație de vineri a majorității parlamentare de la Chișinău, în care Rusiei i se cere retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova. Tot săptămâna trecută, Ministerul moldovean de Externe a criticat intenția vicepremierului rus Dmitri Rogozin să participe la festivitățile în cinstea operațiunii de menținere a păcii, spunând că acestea nu au fost coordonate cu Chișinăul.

Pe 29 iulie se împlinesc 25 de ani de la începerea misiunii rusești de menținere a păcii pe Nistru iar președintele Igor Dodon va fi primul șef de stat molodvean care participă la o ceremonie, în regiunea transnistreană, legată de războiul de la Nistru. Potrivit consilierului prezidențial Vasile Sova, ceremonia va avea loc sâmbătă, la Bender.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG