Linkuri accesibilitate

Petro Poroșenko și Pavel Filip vor inaugura oficial luni primul post vamal comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene Pervomaisk-Cuciurgan


Președintele ucrainean Petro Poroșenko și premierul moldovean Pavel Filip vor inaugura oficial lun, 17 iulie primul post vamal comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene Pervomaisk-Cuciurgan, anunță publicația NewsMaker.md. Punctul este pregătit din punct de vedere tehnic, acolo deja lucrează vameși și polițiști de frontieră moldoveni și au fost arborate drapelele Ucraina, Republica Moldova și UE, spun sursele publicației. Deschiderea punctului de trecere Pervomaisk-Cuciurgan a fost inițial anunțată pentru 31mai, dar evenimentul nu a avut loc, întârzierea fiind explicată de autorități prin dificultăți tehnice. Tiraspolul, susținut de Moscova se opun deschiderii punctelor de control comun, acuzând Chişinăul și Kievul de intenția de a institui o blocadă economică a regiunii separatiste transnistrene. Autoritățile moldovene însă au dat asigurări că oamenii de rând și agenții economici nu vor fi afectați de controlul comun, iar de suferit vor avea doar schemele de contrabandă și comerț ilicit. Autoritățile au anunțat că până la sfârșitul anului vor fi deschise 13 posturi comune de control pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG