Linkuri accesibilitate

Curtea Constituțională de la Chișinău urmează să decidă felul în care va fi administrat litigiul creat de retragerea cetățeniei moldovene lui Traian Băsescu


Traian Băsescu la Chişinău

Curtea Constituțională de la Chișinău va decide dacă litigiul fostului președinte român Traian Băsescu cu președintele moldovean Igor Dodon poate fi examinat de instanțele de fond, sau trebuie trimis direct Curții Supreme de Justiție. Băsescu l-a acționat în judecată pe Dodon pentru că i-a retras cetățenia moldoveană și susține prin avocați că instanțele de fond sunt ușor influențabile de către șeful statului, pentru că acesta numește în funcție judecătorii. Intervenția Curții Constituționale a fost cerută de avocatul lui Băsescu, Andrei Bivol. O decizie despre felul în care trebuie să se desfășoare acest proces este așteptată în maxim jumătate de an. Igor Dodon i-a retras cetățenia moldoveană lui Traian Băsescu la începutul anului, pe motiv că îi fusese acordată cu încălcări. Fostul președinte român a anunțat între timp că vrea să se implice activ în politică, la Chișinău.

XS
SM
MD
LG