Linkuri accesibilitate

Dizidentul chinez Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace, a încetat din viață


În iunie 1989, Liu a fost unul din cei care au încercat să negocieze cu armata evacuarea studenților din Piața Tiananmen.

Oficiul juridic din China a anunțat că dizidentul chinez Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace, a încetat din viață din cauza unei insuficiențe la mai multe organe interne. Era în vîrstă de 61 de ani.

La sfîrșitul săptămânii trecute, un doctor german și unul american l-au vizitat la spital pe Liu Xiaobo, și au afirmat că acesta poate fi transferat în străinătate pentru tratament, dar cât mai curând posibil.

Liu Xiaobo a fost condamnat in 2009 la 11 ani de închisoare pentru că „a incitat la subminarea puterii statului”, după ce a contribuit la scrierea unei petiții, intitulată Carta 08, în care erau cerute importante reforme politice în China comunistă.

În iunie 1989, Liu a fost unul din cei care au încercat să negocieze cu armata evacuarea studenților din Piața Tiananmen, înainte ca protestele tinerilor să fie suprimate violent de armată.

În mai 2016, Liu Xiaobo a fost diagnosticat cu cancer la ficat. El a fost eliberat condiționat acum o lună pentru tratament, după ce s-a constatat că boala a intrat în faza terminală.

Mai multe guverne occidentale și organizatii pentru apărarea drepturilor omului au cerut autorităților de la Beijing să-i permită dizidentului să meargă în străinătate pentru a fi tratat, iar Națiunile Unite au cerut, de asemenea, vinerea trecută, să aibă acces la el. (LȘ)

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG