Linkuri accesibilitate

Proiectul de lege privind anularea imunității parlamentare a fost retras din Parlament


Sergiu Sîrbu

Proiectul de lege privind anularea imunității parlamentare a expirat și a fost retras din Parlament. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu, care a promovat inițiativa de modificare a articolului 70 al Constituției, a declarat portalului Agora că proiectul a fost retras automat, conform procedurii legislative, pentru că de la înregistrarea acestuia a trecut un an fără să fie adoptat. Propunerea Partidului Democrat de guvernământ a fost aprobată numai în prima lectură, la sfârșitul lunii martie. Deputații comuniști și socialiști, care i s-au opus, au spus încă atunci că inițiativa nu are șanse să fie adoptată definitiv și că ar face parte dintr-un joc al democraților pentru a atrage simpatia alegătorilor și a promova mai ușor o altă inițiativă controversată, cea privind schimbarea sistemului electoral. În declarațiile făcute portalului Agora, Sergiu Sîrbu a spus că proiectul va fi înregistrat din nou. Articolul 70 din Constituție prevede că deputatul nu poate fi reținut, arestat sau percheziționat decât cu acordul parlamentului, în afara cazurilor de infracțiune flagrantă.

XS
SM
MD
LG