Linkuri accesibilitate

Sute de mii de persoane au protestat duminică la Istanbul împotriva politicii președintelui Erdogan


Duminică, la Istanbul s-a încheiat un marș al opoziției care a început cu 25 de zile în urmă la Ankara, și la care au luat parte sute de mii de persoane. Opoziția denunță o derivă autoritară a președintelui turc, în special după ce prerogativele i-au fost extinse, în urma referendumului din aprilie. După epurările efectuate în urma tentativei de puci de anul trecut: circa 50.000 de persoane au fost arestate și peste 100.000 demise sau suspendate din funcții.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a lăudat curajul turcilor care s-au opus anul trecut tentativei de lovitură de stat, dar nu a menționat, într-un discurs rostit duminică la Istanbul, sutele de mii de demonstranți din oraș care cereau încheierea stării de urgență, transmite Reuters. Secretarul de stat american s-a aflat la Istanbul cu ocazia celui de-al 22-lea Congres Mondial al Petrolului.

XS
SM
MD
LG