Linkuri accesibilitate

„Ce zile am ajuns - ne închinăm celor care încearcă să ne rusifice şi sufletele”


Jurnalul săptămânal cu Ana Moraru.

S-a născut la 15 februarie 1979, la Drăsliceni, Criuleni. A studiat la Liceul teoretic Vasile Alecsandri din Chișinău, apoi la facultatea de litere a Universității de stat din Moldova, specialitatea limba și literatura română – limba și literatura franceză. Studii postuniversitare la Institutul de perfecționare în domeniul agroalimentar, specialitatea management în businessul agroalimentar. Scrie pentru ziarele „Accente Libere”, „Gazeta Liberă”, publicaţiile on-line Arena, Elldor.Info şi revista „Fashion VIP”. Din 2005 este redactor-prezentator la postul de radio „Vocea Basarabiei”.

Luni

În drum spre servici mă întâlneasc cu o cunoscută care are un copil de o vârstă cu al meu. Facem schimb de păreri despre liceele unde am ales să ne dăm odraslele să înveţe carte şi ne împărtăşim emoţiile privind procesul de studiu ce va începe la 1 septembrie.

La Vocea Basarabiei realizez o emisiune cu Emilian Galaicu-Păun, poet, prozator, editor, unul dintre puţinii prieteni fideli ai cărţilor. Îmi spune că sunt tare rare cazurile când într-o zi nu citeşte măcar o sută–două de pagini. Mă gândesc că în cazul în care cei care ar citi zilnic ar fi majoritari –am trăi într-un alt fel de stat, unde oamenii şi-ar cunoaşte drepturile şi obligaţiile, unde Legea ar fi Lege pentru toţi, unde justiţia nu ar fi selectivă, unde oamenii nu s-ar mai teme să îşi deschidă afaceri, de unde nimeni nu ar mai vrea să plece.

Din ştiri aflu că preşedintele Dodon a avut o întrevedere cu mai mulţi slujitori ai bisericii din nordul republicii. Aceştia i-au cântat Mulţi Ani Trăiască celui care ar trebui demis pentru că încalcă frecvent Constituţia. Ce zile am ajuns - ne închinăm celor care încearcă să ne rusifice şi sufletele.

Marţi

Ambasada României în Republica Moldova confirmă participarea Dlui Ambasador Daniel Ioniţă la emisiune. Va fi primul meu interviu cu Excelenţa sa. Atunci când reuşesc să aduc în studio invitaţi valoroşi trăiesc o bucurie de nedescris şi am senzaţia că munca noastră nu este zadarnică. Am impresia că întreaga societate este în căutarea unor modele, deşi, în cei aproape 12 ani de când lucrez la Vocea Basarabiei, printre protagoniştii emisiunilor, dar şi printre radioasculători am reuşit să descopăr nenumăraţi oameni minunanţi, de o înţelepciune rară, de la care am avea multe de învăţat. Cred că şi datorită lor am îndrăgit această profesie. Seara mă duc la frizerie. De mult îmi doream o schimbare, doar că renunţ mai greu la oamenii, lucrurile sau obiectele cu care mă obişnuiesc. Văzându-mi noua coafură, fetiţa mea începe să plângă şi îmi spune că arăt ca o străină. O liniştesc spunându-i că o iubesc la fel de mult, indiferent dacă părul e mai lung sau mai scurt, iar rochia pe care o îmbrac este nouă sau una mai veche. Îmi aduc aminte că a avut o reacţie asemănătoare când era mult mai mică iar eu îmi făcusem o mască pentru faţă cu zaţ de cafea.

Miercuri

O duc pe Gabriela la gradiniţă, săptămâna viitoare urmează să-şi ia rămas bun de la colegi, educatori şi de la această instituţie. Am stabilit împreună că va pleca pentru o perioadă la bunei. Mi-a spus solemn că va putea sta fără noi până la sfârşitul lunii august, deşi îmi dau seama că nu va fi chiar aşa.La piaţa din sectorul Râşcani cele mai ieftine roşii costă 20 de lei. Pentru un kg de căpşuni trebuie să te desparţi de cel puţin 60 de lei.

Ce noroc avem de părinţii care frecvent ne trimit lăzi cu fructe şi legume crescute de mânile lor bătăorite de muncă şi de ani. În fiecare toamnă, tata ne spune că va renunţa să mai cultive vița de vie, pentru că tot mai greu găseşte oameni care ar ar fi de acord, pentru bani, să-l ajute să prelucreze pământul. Totuşi, încă nu s-a îndurat să-l lase pârloagă, nici socrii mei nu renunţă la pământ deşi, de ani de ziletot încercăm să-i convingem să aibă grijă de puţina sănătate ce le-a mai rămas.

Joi

Istoricii Mariana Ţăranu şi Marius Tărâţă vorbesc în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecţie” despre calvarul deportărilor din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Transmitem la radio un fragment din cartea „Lupii”, autoarea Magrareta Cemârtan Spânu-fiind o supravieţuitoare a deportărilor. Realitatea tristă de astăzi este o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat atunci: au încercat să ne distrugă neamul, istoria, limba, credinţa, tot ce avem mai scump. Cu toate acestea, o bună parte a populaţei încă se mai uită spre est, încă mai este nostalgică după trecutul sovietic.

Vineri

Dimineaţă îl văd alergând după troleibus pe un fost rector al USM. Îmi amintesc de perioada când era şef - rece, distant, foarte important, un fel de semizeu. De ce oare mulţi nu înţeleg că funcţiile sunt temporare şi că, dimpotrivă, ai şansa să ajuţi nişte oameni să se manifeste şi poţi obţine astfel recunoştinţa acestora.

Vorbesc cu o prietenă care e stabilită de mai mulţi ani la Londra. De câţiva ani ne invită (pe mine și pe alte două amice) să-i facem o vizită. Văzând că nu mai dăm curs acestei invitaţii ne-a cumparăt bilete, a rezervat hotel şi a telefonat să ne anunţe data plecării. Și pentru că două dintre noi nu avem pașaport românesc, nu vom merge la Londra, ci la Viena, acolo putem ajunge fără viză. Deja îmi imaginez plimbările noastre pe străzile vieneze, poate ajungem chiar și la renumita operă.

Până anul trecut nu m-am grăbit să-mi fac pașaport românesc pentru că încă mai cred că nu este nevoie de un act pentru a simți sau a gândi într-un anume fel. Totuşi, nesiguranţa de aici m-a determinat să depun dosarul pentru redobândirea cetăţeniei române.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG