Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: Evgheni Șevciuk s-a refugiat la Chişinău pentru că e sigur de protecția actualei puteri cu care a făcut afaceri netransparente.

La Chișinău, reprezentanți ai autorităților au anunțat că fostul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, nu are intentate dosare penale și că este liber să se afle pe teritoriul Republicii Moldova.

Șevciuk s-a refugiat la Chișinău zilele trecute, susținând că se teme să fie ucis în stânga Nistrului și că dosarele penale ce i-au fost intentate ar fi o răzbunare politică.

După ce Șevciuk a pierdut alegerile din decembrie trecut, transferul puterii către noul lider Vadim Krasnoselski s-a produs aparent în liniște, deși lupta electorală dintre cei doi fusese extrem de încinsă, Krasnoselski promițînd să-l bage la pușcărie pe Șevciuk.

Înalți oficiali de la Moscova accentuau însă, în acel moment, importanța unui transfer pașnic al puterii, iar vicepremierul rus Dmitri Rogozin, l-a îndemnat pe noul lider separatist să nu-l persecute pe Șevciuk, pentru a nu destabiliza situația din regiunea transnistreană. Ce s-a schimbat între timp? Și cum se face că un lider separatist și-a găsit refugiu la cei pe care tot el îi declarase drept cei mai mari dușmani?

Analistul politic de la Chişinău, Oazu Nantoi, spune că Evgheni Șevciuk s-a refugiat la Chişinău pentru că este sigur de protecția actualei puteri cu care a făcut afaceri netransparente pe vremea când era lider al administrației la Tiraspol.

Oazu Nantoi: „Dacă deschidem Constituția Republicii Moldova, acolo este scris că uzurparea puterii în stat este cea mai gravă crimă. Și cei din stânga Nistrului – Igor Smirnov, Evgheni Șevciuk, Krasnoselski, care se declară președinți, precum și toți ceilalți – deputați, miniștri etc. sunt complici la crimă de uzurpare a suveranității statului. Faptul că dl Șevciuk a fugit pe malul drept al Nistrului vorbește despre aceea că el are parteneri de business aici, pe malul drept, sub protecția cărora a preferat să se refugieze. Și din spusele unor persoane care sunt mai aproape de Kremlin rezultă că timp de cinci ani Evgheni Șevciuk a furat cel puțin 130 milioane dolari. Iată cine este Evgheni Șevciuk, care a fugit pe malul drept, fiind sigur că aici va fi protejat.

Acest eveniment pe de o parte demonstrează ce fel de conflict avem noi – este de fapt un business murdar. Și totodată demonstrează că conducerile de la Chişinău sunt complice la acest proces de degradare a statului în urma nerezolvării așa-numitului conflict transnistrean.”

Analistul politic Ernest Vardanean consideră că ridicarea imunității fostului lider de la Tiraspol Evgheni Șevciuk este un gest de răzbunare din partea adversarilor săi. Acest lucru nu exclude însă faptul că Șevciuk chiar s-ar face vinovat de delapidare de fonduri, inclusiv din cele alocate de Federația Rusă, ceea ce ar putea explica într-o anumită măsură lipsa de reacție a Moscovei față de acest incident.

Ernest Vardanean: „Dacă din punct de vedere legal, juridic, într-adevăr nu există niciun dosar penal, adică nu sunt argumente formale pentru reținerea dlui Șevciuk, atunci la nivel politic, da, sunt nedumeriri. Unde ați văzut așa o situație când separatiștii fug din propria țară, chiar dacă nerecunoscută, și fug în țara cu care sunt adversari, sau rivali. Este un absurd total.

Dar reieșind din faptul că opinia publică rămâne pe ansamblu un factor influent în problema transnistreană, eu cred că dl Șevciuk nu trebuie să caute aici protecție, nu trebuie să rămână aici ca să nu-și facă probleme. Mai bine e să părăsească Republica Moldova cât mai repede.”

Europa Liberă: Dar care este, din punctul Dumneavoastră de vedere, morala acestei istorii? Într-adevăr, liderul unei administrații separatiste la o jumătate de an de la pierderea puterii fuge din propria enclavă în țara pe care o considera dușmanul mai că nu de moarte a entității sale nerecunoscute…

Ernest Vardanean: „Tocmai acest fapt ne dovedește încă o dată, inclusiv tuturor experților care se ocupă de această problemă, că problema transnistreană nu este deloc legată de etnie, sau de limbă, sau de istorie. Este pur și simplu o problemă de elite politice, de interese tenebre ale businessului și așa mai departe.

Dacă ar fi fost problema transnistreană o problema etnică, niciodată nu ar fi putut dl Șevciuk să vină la Chişinău pentru a se salva de la propriul popor.”

Cunoscutul politolog de la Moscova, Serghei Merkedonov, scrie pe pagina sa de Facebook că eliminarea lui Șevciuk din viața politică de la Tiraspol echivalează cu provocarea unei scindări a elitelor din stânga Nistrului, iar administrația condusă de Vadim Krasnoselski va avea acum tendința de a monopoliza puterea în regiune. „Precedentul persecuției lui Șevciuk este extrem de periculos, pentru că a pierde puterea în Transnistria va însemna de acum încolo și riscul de a pierde libertatea, și astfel se va încerca menținerea puterii cu orice preț. „În plus, eliminarea concurentului Șevciuk nu va reduce prețurile, nu va soluționa problema izolării Transnistria sau pe cea a exodului masiv, mai ales a tinerilor”, scrie Serghei Markedonov.

În ceea ce privește lipsa unei reacții oficiale la Moscova, aceasta s-ar explica prin faptul că situația fără precedent în care s-a pomenit Șevciuk varsă o lumină negativă și asupra Kremlinului, în special asupra reprezentantului special pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, care era în relații apropiate cu fostul lider transnistrean, spune redactorul șef al publicației NewsMaker, Vladimir Soloviov.

Vladimir Soloviov: „Acest teanc impresionant de dosare penale deschise lui Șevciuk pune într-o situația destul de delicată pe Dmitri Rogozin, care era curatorul direct al Transnistriei și care a avut relații destul de apropiate cu Șevciuk. Și atunci, ce reacții pot fi? Moscova trebuie mai întâi să se lămurească în această situație.”

De ce Șevciuk a ales că se refugieze la Chişinău, l-am mai întrebat pe Vladimir Soloviov:

Vladimir Soloviov: „Păi, omul a venit acolo unde se simte în siguranță. Înseamnă că Șevciuk consideră că în Moldova nu va fi amenințat de cei care i-au pus gând în Transnistria. Există opinia că orice lider de la Tiraspol trebuie arestat. Dar Chişinăul declară că poartă negocieri și Tiraspolul, deci nu ar trebui să procedeze astfel cu reprezentanții de acolo, care circulă periodic pe malul drept și zboară prin aeroportul de la Chişinău. Aici partea curioasă ține doar de faptul că cât a fost în funcție Șevciuk vorbea cu multă agresivitate despre Moldova, dar acum, când s-a văzut strâmtorat, el a trecut răul Nistru și nu limanul în direcția Ucrainei”.

Vladimir Soloviov mai amintește că Evgheni Șevciuk, chiar dacă este figura cea mai vizibilă, nu este nici pe departe singurul reprezentant al fostei echipe care este persecutat de noua conducere. După luna decembrie o serie de foști funcționari din echipa sa au fost arestați și deja condamnați, iar alții au plecat din regiune.

XS
SM
MD
LG