Linkuri accesibilitate

Noul guvern din România vrea să renunțe la cota unică de 16%


Două semnale importante s-au dat joi, ambele în defavoarea investitorilor străini și a oamenilor de afaceri în general.

Partidul Social Democrat (PSD) a reușit să impună nu doar un nou guvern, ci și un nou program de guvernare, mult mai de stânga, cu măsuri sociale ceva mai radicale, dar pentru care, pare-se, nu a găsit încă sursele de finanțare sau în orice caz nu le-a prezentat.

Cea mai dură modificare este renunțarea la cota unică de impozitare a profitului pe afaceri de 16%, impusă în 2005 sub guvernul liberal condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu.

Astăzi, Tăriceanu se află din nou în coaliția de guvernare și de data aceasta ar vrea să se opună social-democraților, fiindcă după aplicarea cotei unice, investițiile au crescut major în România.

Cota unică de 16% continuă să fie până în ziua de azi unul dintre atuu-rile României în regiune. Ce-i drept, Bulgaria are o cotă unică și mai avantajoasă, de 10 % din profitul pe afaceri, devenind un competitor serios, chiar dacă nu are resursele României.

Economiștii nu s-au arătat total surprinși de această idee a PSD, pentru că măririle salariilor și pensiilor au nevoie de o resursă, care, iată, poate veni prin creșterea taxelor.

Pe de altă parte, va fi o lovitură pentru companii impozitarea cifrei de afaceri și nu a profitului, ca până acum.

Noul program de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE, redactat odată cu formarea noului guvern condus de Mihai Tudose, conţine noutăţi majore comparativ cu programul anterior.

Execuţia bugetară modestă din primele cinci luni i-a făcut pe liderii PSD să amâne aplicarea unor măsuri promise încă din campania electorală pentru acest an, precum introducerea voucherelor de vacanţă pentru bugetari de la 1 iulie, noul termen propus fiind cel târziu finalul anului 2018, în timp ce reducerea TVA de la 19% la 18% este amânată cu un an, până în 2019.

Noul guvern mai promite reducerea impozitului pe venit la 10% de la începutul anului viitor, odată cu creșterea salariului minim de la 330 la 450 de euro (2000 de lei, fata de 1510, cât este acum).

În acest fel, România se apropie încet-încet de veniturile celorlalte state din Uniunea Europeană. Fostul premier PSD Victor Ponta, recent exclus din partid, a atras însă atenția că aceste creșteri ar putea duce la blocaje economice serioase și chiar la tăieri de salarii ulterioare, cum s-a mai întâmplat în 2010, în perioada crizei economice.

Nici liberalii, nici reprezentanții Uniunii Salvați România nu agreează noile măsuri fiscale anunțate de social-democrați.

Senatorul Varujan Vosganian de la ALDE, formațiune care face parte din coaliția de guvernare a declarat și el că partidul său nu va face nicio concesie în privința cotei unice. Altfel spus, e posibil ca PSD să nu aibă majoritatea atunci când se va discuta această măsură.

Premierul Mihai Tudose, care a primit joi votul Parlamentului României a explicat că un obiectiv important al guvernului este și „creșterea încasărilor bugetare, în condițiile unei creșteri economice susținute, a creșterii investițiilor” și a „eficientizării” Fiscului.

După creșterea salariilor și a taxelor pe afaceri, o altă urgență este Justiția, după cum rezultă din discursurile noului premier și al ministrului de resort, Tudorel Toader, care-și păstrează fotoliul, după ce a fost asumat de organizația PSD din Iași.

Fost judecător la Curtea Constituțională, socotit un independent, Toader a spus joi că n-ar fi exclus să devină membru PSD și a lăsat să se înțeleagă că va fi de acord cu îndulcirea legilor anticorupție, așa cum pare să-și dorească și Liviu Dragnea, șeful PSD.

Toader sugerează că va porni de la greșelile și abuzurile făcute în Justiție pentru a ajunge acolo unde vrea partidul său. „Să ne gândim la nopțile petrecute în penitenciar de un român nevinovat” a declarat azi ministrul Tudorel Toader, adăugând că „Justiția din România scârțâie din toate încheieturile” și că “trebuie resetată”.

Două semnale importante s-au dat joi, ambele în defavoarea investitorilor străini și a oamenilor de afaceri în general: creșterea taxelor pe afaceri și renunțarea la duritatea luptei anticorpuției de până acum.

Politigraf

XS
SM
MD
LG