Linkuri accesibilitate

„În şcoli se predă foarte puțină istorie a românilor şi în felul acesta se perpetuează minciuna” (Ion Șișcanu).

Orice eveniment istoric are cel puțin două interpretări: ambele valabile, ambele documentate, ambele justificate. Este si situația datei de 28 iunie 1940: an de an, ea provoacă dispute în societatea moldoveană. În funcție de simpatiile politice şi de viziunile geopolitice, unii o consideră zi a ocupației Basarabiei de către trupele sovietice, alţii, Ziua eliberării. De ce nu se pot pune de acord cele două tabere?

Liberalii şi tinerii din cadrul asociației unioniste „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP) au consemnat implinirea a 77 de ani de „ocupaţie sovietică” şi „ziua de doliu în care teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost rupt de la România”. Această definiție a evenimentelor o împărtășește şi lidera PAS, Maia Sandu. Ea s-a referit, într-o postare pe rețelele sociale, la „ziua în care am fost duşi cu forţa într-un stat totalitar, unde drepturile şi libertățile noastre au fost călcate în picioare”.

Istoricul Ion Şişcanu, fost membru al Partidului Liberal, face parte din tabăra celor care susţin că pe data de 28 iunie 1940 trupele sovietice au declanșat ofensivă de ocupare a teritoriilor românești Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa – eveniment ce a provocat ulterior alte tragedii: deportări, condamnări politice, epurări. Ca şi majoritatea istoricilor de la Chişinău, Ion Şişcanu spune că se conduce după documentele oficiale, inclusiv din perioada sovietică. Cercetătorul consideră că trecutul recent este speculat politic şi că la mijloc ar fi vorba în egală măsură de manipularea şi nepăsarea oamenilor.

„Unele forţe politice au grijă să o numească în continuare «eliberare», «ajutor», mai ştiu eu cum acolo, numai nu ceea ce a fost «ocupare». În şcoli se predă foarte puțină istorie a românilor şi în felul acesta se perpetuează minciuna. Unii care mai tânjesc şi acum după Uniunea Sovietică dacă îi întrebi ceva spun că a fost «eliberare» bineînțeles, mai ales dacă sunt mai aproape de Partidul Socialist. E o confuzie întreagă în societate şi de aceea probabil că şi în ceea ce privește acest eveniment e tot confuzie”.

Deputatul socialist Bogdan Ţârdea, istoric şi politolog, la fel recunoaște că subiectele istorice sunt pe placul politicienilor, iar asta ar fi din cauza că în Republica Moldova au interes în egală măsură Rusia, România şi Ucraina.

„Toate partidele politice speculează pe aceste teme fiindcă e normal – ele au nevoie de alegători, ele au nevoie să acumuleze voturi, în baza unor emoţii, în baza unor preconcenţii. E firesc acest lucru”.

Dupa parerea lui Bogdan Ţârdea, este greşit astăzi să se facă referire la Pactul secret Ribbentrop-Molotov din 1939, dintre URSS şi Germania, fără de care nu ar existat evenimentul 28 iunie 1940. Dacă acest pact ar fi dezavuat in mod oficial, afirmă deputatul socialist, ar urma să fie restabilite granițele din 1939. Ceea ce ar insemna, sugereaza el, detonarea echilibrului fragil. Ţârdea pledează mai curand pentru păstrarea status-quo-ul după Conferința de la Ialta, care a consacrat împărțirea lumii în zone de influenţă a marilor puteri, termen cu care insistă Rusia lui Vladimir Putin.

Socialiştii au o altă viziune în subiectul unirii din 1918, a ţinut să precizeze Bogdan Ţârdea: „În 1918, în urma Primului Război Mondial, România şi-a ataşat acest teritoriu, în viziunea noastră, prin anumite de la dreptul internaţional, şi atunci când Uniunea Sovietică a solicitat realizarea unui referendum România a refuzat şi, respectiv, în 1940 URSS şi-a cerut înapoi un teritoriu care considdera că-i aparţine de drept, conform anumitor angajamente din 1812”.

Ion Şiscanu constată că politicienii cât se află la putere vor să fie pe placul Rusiei şi nu îndrăznesc să riposteze omologilor lor de la Moscova când vine voba de chestiuni istorice, dar când părăsesc funcțiile unii îşi permit să-şi revadă poziţiile. Cel mai recent caz este al ex-preşedintelui Petru Lucinschi, care a recunoscut recent pentru ziarul de limba rusă „Komsomolskaia pravda” că la 28 iunie 1940 Basarabia a fost ocupată de URSS, în urma unui ultimatum dat României.

Politicul pune presiune pe cercetare şi cercetătorii ori tac, ori fac ceea ce li se spune, mai spune Şişcanu cu referire la colegii lui din Federaţia Rusă. El însă se arată convins că adevărul iese până la urmă la suprafaţă, doar ca pentru asta e nevoie ca peste evenimentele incomode să se așeze pulberea de vremi.

XS
SM
MD
LG