Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu ales președinte de onoare al PUN la Chișinău


Traian Băsescu
Traian Băsescu

La primul congres al Partidului Unității Naționale, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost ales duminică președinte de onoare. Dacă își va recăpăta cetățenia moldovenească, suspendată de președintele Igor Dodon, Băsescu ar urma să preia conducerea partidului de la actualul președinte executiv, Anatol Șalaru, fost ministru liberal al apărării.

Într-un interviu cu Europa Liberă, noul prim-vicepreședinte al PUN, deputatul român Constantin Codreanua declarat că Traian Băsescu va fi „coagulantul” mișcării unionist din Republica Moldova. Partidul Unității Naționale estimează că acum s-ar bucura de sprijinul a peste 6% din electorat, suficient pentru a intra în viitoarul parlament, în 2018, dacă nu se schimbă sistemul electoral. La Congresul de duminică, PUN a anunțat că partidul se opune propunerii de a se trece la sistemul electoral mixt, dar Codreanu nu a precizat ce ar putea face partidul pentru a împiedica schimbarea.

Partidul Unității Naționale și Partidul Mișcarea Populară din România, partid creat de Traian Băsescu în 2013, au semnat și un protocol de colaborare la congresul de la Chișinău. În România, PMP este singurul partid cu o agenda declarat unionistă. La alegerile generale din România din 2016, PMP a obținut 5% din voturi și are 8 senatori și 18 deputați.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG