Linkuri accesibilitate

Traian Băsescu la Chișinău: „Vreau să fiu unul dintre voi”


Primul congres al Partidului Unității Naționale.

Partidul Unității Naționale și-a ales conducerea în cadrul primului congres extraordinar ce a avut loc duminică la Chișinău.

Traian Băsescu a fost ales președinte de onoare. Această funcție este însă una vremelnică, iar dacă Traian Băsescu va reuși să-și recapete cetățenia Republicii Moldova în instanțele moldovene, atunci candidatura lui va fi propusă pentru șefia partidului.

Și actualul președinte executiv al PUN, Anatol Șalaru, a declarat pentru presă că este gata să cedeze poziția de lider al partidului fostului președinte român Traian Băsescu.

„Vreau să fiu unul dintre voi”, a declarat Traian Băsescu la congresul de duminică. „Dacă domnul președinte Dodon nu mi-ar fi suspendat cetățenia Republicii Moldova, probabil că ar fi fost altă soluție”, a mai adăugat Traian Băsescu, sugerând că ar fi vrut să candideze pentru funcția de președinte al PUN.

Traian Băsescu a criticat politica externă a Rusiei care, în opinia lui, ar fi una agresivă față de Republica Moldova și a amintit, pe de altă parte, despre sprijinul financiar oferit de România și Uniunea Europeană din 2009 până în prezent. El mai declarat că „politicienii de la Chișinău care spun că Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană mint. Extinderea Uniunii Europene și NATO s-a oprit pe Prut”, iar integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu este un obiectiv pentru UE în următorii 10, 15 ani, a mai adăugat Traian Băsescu.

Partidul Unității Naționale va opta pentru reunirea Republicii Moldova cu România, iar unul dintre scopurile anunțate la congresul de duminică este obținerea unei majorități unioniste în Parlamentul de la Chișinău după alegerile parlamentare din 2018.

PUN a semnat un acord de colaborare cu Partidul Mișcarea Populară din România, iar în Republica Moldova PUN își propune să colaboreze cu formațiunea PAS, condusă de Maia Sandu.

„Ne dorim din tot sufletul o colaborare cu Maia Sandu și partidul pe care-l conduce, vin cu rugămintea... aici mă adresez membrilor, să nu intrați în conflict cu reprezentanții PAS, deoarece sunt singurii cu care putem colabora”, a declarat președintele executiv PUN, Anatol Șalaru, care a mai anunțat că formațiunea din care face parte este împotriva schimbării sistemului electoral în Republica Moldova.

Formațiunea politică Partidul Unității Naționale a apărut în urma fuziunii partidului unionist Dreapta, condus de Ana Guțu și a mișcării politice Partidul Unității Naționale, creată de fostul liberal și fost ministru al apărării Anatol Șalaru.

Tot duminică, deputatul PMP din Parlamentul României Constantin Codreanu a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al PUN.

În viziunea reprezentanților PUN, reunirea Republicii Moldova și cu România trebuie să se producă în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire din 1918, iar „granița României trebuie să ajungă pe Nistru”, așa cum a opinat la primul congres al PUN Traian Băsescu.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG