Linkuri accesibilitate

La Gara de la Bruxelles militarii au „neutralizat” un suspect în timpul unei tentative de atac terorist


Militari belgieni, după explozia de la Gara din Bruxelles

O explozie de dimensiuni reduse s-a produs, marți seara, la Gara Centrală de la Bruxelles. Poliția a anunțat că imediat după aceea, militarii care patrulau zona au împușcat mortal un bărbat suspect, care era încins cu o centură cu explozibili. Nu s-a înregistrat nici o altă victimă. Identitatea teroristului rămâne necunoscută.

Martorii spun că înainte să fie ucis, bărbatul care se afla pe peronul gării la ora 20.00, în momentul în care pleacă din Bruxelles un mare număr de navetiști, a produs o mică explozie dintr-unul din bagajele pe care le purta într-un cărucior, dar a fost împușcat pe dată de soldați aflați în apropiere.

Persoanele aflate în Gară și în preajmă în acel moment au fost evacuate, traficul feroviar a fost întrerupt, iar centrul de criză care a coordonat intervenția a anunțat, după o oră, că situația este sub control. Procuratura a anunțat că incidentul este anchetat ca atac terorist.

Gara Centrală se află la câteva sute de metri de cel mai important punct turistic din Bruxelles, celebra Grand-Place, în apropiere de care se mai află și statuia lui Manneken Pis, simbolul orașului.

Gara a rămas închisă în dimineața zilei de miercuri, iar guvernul se reunește de urgență în această dimineață.

Bruxelles, care s-a dovedit o sursă de terorism islamic pentru seria de atacuri teroriste care au avut loc în ultimii doi ani atât în Paris, cât și în Bruxelles propriu-zis, adăpostește cele mai importante instituții ale Uniunii precum și cartierul general al NATO.

XS
SM
MD
LG