Linkuri accesibilitate

Autoritățile din Portugalia spun că numărul persoanelor care au pierit în  incendiile de pădure din centrul țării a crescut la cel puțin 62


Autoritățile din Portugalia spun că numărul persoanelor care au pierit în incendiile de pădure din centrul țării a crescut la cel puțin 62, iar mulți alții au fost răniți. Premierul Antonio Costa a spus că este „cea mai mare tragedie cauzată de incendiile de pădure în ultimii ani” și și-a exprimat temerea că numărul victimelor poate crește. Sute de pompieri și autospeciale luptă cu flăcările izbucnite în după amiaza zilei de sâmbătă în municipalitatea Pedrogao Grande, la aproximativ 50 de kilometri de Coimbra. Spania a trimis în ajutorul pompierilor portughezi două avioane pentru stingerea incendiilor. Franța a oferit alte trei avioane prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Premierul moldovean Pavel Filip i-a trimis omologului său portughez un mesaj de condoleanțe și solidaritate.

XS
SM
MD
LG